Detaliul înfiorător neobservat de nimeni! Ce a apărut pe fruntea lui Gheorghe Dincă
Informațiile pe care Gheorghe Dincă, supranumit ”Monstrul din Caracal”, le-a oferit anchetatorilor au fost, de foarte multe ori, controversate. Și asta pentru că – în cazul Luizei Melencu, cel puțin – nu s-a putut stabili cu precizie dacă fragmentele osoase descoperite la liziera unei păduri din apropierea orașului, aparțin sau nu tinerei dispărute.
Fragmentele osoase respective vor fi expertizate și de speciliștii FBI, cu toate că – dacă starea de degradare a acestora este foarte mare, spun experții – o concluzie certă este aproape imposibilă. De-a lungul anchetei, Gheorghe Dincă s-a plâns, în repetate rânduri, că nu este tratat ”corespunzător”, solicitând apă rece – nu călduță, de la chiuvetă – și spunând că este închis… într-o celulă mult prea mică. Firește, oamenii sunt revoltați, considerând că anchetatorii ar trebui să se ”miște” mult mai repede pentru a descoperi indicii care să demonstreze atrocitățile recunoscute de Gheorghe Dincă, iar speculațiile și-au făcut loc cu mare ușurință.
Dincă a fost ”privit” ca un ”lup singuratic”, însă au existat și există destule voci care au aspus și spun că acesta face parte dintr-o rețea de trafic de carne vie și a avut complici despre care nu dorește să vorbească. Un detaliu cel puțin interesant a ieșit la iveală în ultimele zile.
Semnele de pe fruntea criminalului din Caracal ridică… semne de întrebare
După cum se poate observa în fotografia de mai sus, Gheorghe Dincă are două semne clare pe frunte, ca și cum ar fi fost lovit sau ca și cum ar fi căzut. Aceste semne nu au existat în fotografiile inițiale, fotografii făcute în momentul arestării sau imediat după. Firește, semnele de întrebare nu pot fi neglijate, însă deocamdată nu se cunosc motivele care au dus la apariția acestor semne ”suspecte”. După arestare, Gheorghe Dincă i-a acuzat pe polițiști că l-ar fi lovit, cerând să fie și consultat de medici, numai că – atunci – cele două semne de pe fruntea criminalului nu existau. ”Strâns cu ușa” pentru a mărturisi întreaga activitate criminală? O căzătură suspectă despre care nu s-a vorbit până acum? Misterul persistă…