În cursul acestei zile a avut loc înmormântarea celor doi gemeni din Ploiești. Micuții și-au găsit sfârșitul, după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc. În tot acest timp, mama acestora se afla live pe rețelele de socializare și asculta muzică.
Cei doi gemeni din Ploiești au fost înmormântați în cursul acestei zile. La ceremonia funerară a luat parte și mama celor doi copii, care a fost externată de pe secția de Psihiatrie, alături de fostul iubit, mama și bunica acesteia. Micuții au fost conduși pe ultimul drum în sicrie de culoare albă, acoperite cu flori. De obicei, sicriele albe sunt folosite în cazul persoanelor tinere care nu sunt căsătorite sau pentru copii.
Potrivit informațiilor, Andreea, mama celor doi gemeni care au murit, după ce au căzut de la etajul zece, ar fi fost externată de pe secția de Psihiatrie și ar fi fost dusă acasă de către un văr. Acum, femeia s-ar fi aflat sub efectul sedativelor la momentul în care una dintre rudele sale făcea declarații. Vărul ei a povestit într-o emisiune de televiziune cum ar fi avut loc tragedia din Ploiești. Mama gemenilor ar fi susținut că Alina, prietena ei, ar fi fost cea care i-ar fi împins pe cei doi copii de la geam, spunând că în dreptul geamului nu ar fi fost vreo masă pe care cei mici să se urce. Marian susține că femeia va ajunge în această seară acasă.
„Ea era într-o cameră cu băiatul de cinci ani, care făcuse o criză și l-a culcat. Și Alina era cu copiii în cealaltă cameră, nu era masă sau scaune lângă geam. Ea crede că Alina i-a aruncat copiii pe geam. Fata asta se droghează. Fata asta are doi copii, și-a părăsit copiii și s-a dus pe centură. I-a fost milă Andreei de ea și de aceea s-a dus să stea cu ea. Verișoara mea nu se droghează. Andreea a lăsat-o să îi adoarmă, să îi legene pe genunchi. Când a venit Poliția, au luat-o în cătușe, i-au dat drumul și i-au spus să nu părăsească orașul”, a spus Marian într-o emisiune TV.
Pe de altă parte, prietena mamei celor doi gemeni din Ploiești care au murit susține faptul că ea ar purta vina: „Eu nu sunt de vină. E vina ei pentru că ea a lăsat muzica tare pentru că suferea. Ea când a auzit că gemenii ei au căzut nu a avut nimic, eu am leșinat”.
Sursă foto: arhivă Cancan