Moartea actriței Edith González i-a îngenuncheat pe apropiați, chiar dacă, în ultimele zile, starea de sănătate i se agravase, iar medicii nu îi mai dădeau șanse multe de supraviețuire. Câteva dintre detaliile despre decesul vedetei au făcut înconjurul lumii. Printre acestea se numără și felul în care fiica ei, Constanza, a aflat vestea teribilă. Adolescenta de 14 ani este unica fiică a actriței.
Începând cu sfâșitul anului trecut, Edith Gonzalez a făcut publice mai multe fotografii cu fiica ei pe rețelele de socializare. Constanza Creel González s-a născut pe 17 august 2004, relatează tabascohoy.com. Ea a venit pe lume în timpul relației pe care actrița a avut-o cu politicianul mexican Santiago Creel. După ce s-au despărțit, copila a rămas în grija mamei, care i-a acordat toată atenția și aveau o relație foarte apropiată. De altfel, vedeta plănuia să-i facă o petrecere superbă cu ocazia zilei de naștere care va avea loc peste două luni. “N-a apucat să-i îndeplinească visul Constanzei. Voia să-i aniverseze cei 15 ani, voia să fie o petrecere mare, conform tradiției, la care toată lumea să fie îmbrăcată de gală”, a declarat Vanesa Claudio.
Ieri, când regretata artistă a murit, adolescenta era la școală și a aflat că mama sa a murit, după ce câteva rude au venit într-un suflet la ea. Mai mult, oficialii televiziunii naționale au decis să difuzeze ştirea decesului lui Edith Gonzalez abia după ce rudele sale au ajuns la colegiul unde învăţa Constanza și i-au dat vestea cumplită cum au știut mai bine… Potrivit CNN, actrița avea cancer ovarian în stadiul patru.
Citește și: Ioana Moldovan, distrusă de durere după ce a aflat că Edith González a murit: “Drum bun printre stele”
Cu ocazia Zilei Copilului, Edith Gonzalez a așternut pe o rețea de socializare câteva rânduri în care mărturisea enorma dragoste pe care i-o poartă fetiței sale: “Este dragostea vieții mele, este delicată, inteligentă, este amuzantă, iubește muzica, are o inimă uriașă, Dumnezeu mi-a împrumutat-o și cred că este a mea. Oamenii îmi spun că este o fată foarte bună și că o lucrare foarte bună pe care am făcut-o, ce-i drept așa este, ea s-a născut cu aceste sentimente și inteligență, încerc doar so ghid și să o cultiv. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Recunoscătoare mereu pentru că m-ai ales să ajungi pe această planetă. Te iubesc”.
Anul trecut, în emisiunea “Don Francisco”, Edith Gonzalez a dezvăluit tuturor cât de important a fost sprijinul Constanzei în momentele cele mai grele. “Fetița a dormit la picioarele patului meu timp de trei săptămâni și nu a abandodat-o pe mama sa. Este cireașa tortului vieții mele”, a declarat regretata actriță într-un interviu emoționant acordat în 2018.
“Sunt femeie, fiica, soră, cetăţeană, mexicană şi fiinţă universală. Sunt suma vremurilor, a surorilor, a prietenelor, a mamelor, a bunicilor şi a tuturor femeilor din generaţie în generaţie care trăiesc în mine, şi prin mine. Sunt liberă şi sclavă precum ele, precum noi toţi. Noi, femeile, suntem nişte aventuriere: am studiat, am dansat, am râs cu poftă şi am iubit. Şi avem responsabilitatea de a le spune şi celor ce vin că merită să trăieşti din plin. Avem o singură viaţă şi deci o singură şansă să strălucim. Vă vorbesc din proprie experienţă, iar eu, ca persoană ce nu a fost niciodată punctuală, nu am de gând să ajung la timp nici la cel din urmă strigăt. Îmi pare rău, dar mai am multe lupte de dus, multe zâmbete de împărţit, multă artă de admirat. Aşa că, Moarte, aşează-te şi aşteaptă-mă! Pentru că ceasul meu o să sune cu mare întârziere”, spunea Edith González în martie 2017.
Edith González s-a născut pe 10 decembrie 1964 la Monterrey, Nuevo León, Mexic. Pe când avea doar patru ani, ea a debutat în telenovela “Cosa juzgada”, iar 8 ani juca în filmul “El rey de las gorillas” şi la numai 13 ani cunoaşte gustul succesului cu rolul din “Los ricos también lloran (Şi bogaţii plâng)”, unde a apărut alături de deja celebra Veronica Castro.
În 1999, după rolul din “Dragostea invinge”, Edith şi-a întrerupt cariera plecând la Paris pentru a studia baletul şi limba franceză. În 1993, a jucat în “Inimă sălbatică / Corazon Salvaje”, unde a fost partenera regretatului Eduardo Palomo. Este filmul care îi aduce celebritatea în întreaga lume, implicit în România, unde telenovela a fost urmărită de milioane de oameni după 1990. În 2001, ea revine cu alt rol memorabil în “Salomé”, iar telenovela ajunge în peste 20 de ţări din întreaga lume, inclusiv în țara noastră, unde a avut un succes imens.