La scurt timp după atacul din Londra care s-a soldat cu cinci persoane decedate, printre care un poliţist, dar şi alte cel puţin 40 de persoane rănite, au apărut mărturii cutremurătoare ale celor care au asistat la cumplita scenă, potrivit stiripesurse.ro.
”Ne-am târât pe pod. Erau oameni răniţi peste tot. Cred că erau cel puţin 10-12 oameni care zăceau pe pod, din loc în loc. A fost îngrozitor!”, au povestit două femei care se aflau într-un autobuz în momentul atacului.
„Oamenii în autobuz erau terifiaţi! Erau nişte tinere din Mexic care ţipau încontinuu. Erau foarte speriate”, a mai spus una dintre martore.
Un alt martor la atac a povestit cu lux de amănunte scenele.
„Era foarte aglomerat la acea oră. La un moment dat, toată lumea a început să ţipe. Apoi am văzut un pantof pe drum şi m-am gândit că poate cineva a fost lovit de o maşină. Apoi, am văzut o persoană rănită pe cealaltă parte a drumului, iar apoi am mai văzut un rănit puţin mai încolo, iar când m-am uitat peste pod, am mai văzut pe cineva în apă”, a povestit bărbatul pentru Sky News.