Problemele se țin lanț de Florin Salam. Celebrul manelist i-a luat pe toți prin surprindere, după ce a anunțat că are nevoie de o pauză de la muzică din cauza unor probleme de sănătate. El a plecat din România, la o clinică privată din străinătate, unde urmează un tratament pentru a se pune pe picioare. Și-a anulat toate evenimentele din perioada următoare și a stârnit un val de reacții în mediul online.
Florin Salam și-a anunțat fanii că are nevoie de o pauză de la evenimente, din cauza unor probleme de sănătate, care-i dau bătăi de cap. Cunoscutul cântăreț de manele a plecat în străinătate, la o clinică privată unde primește tot ajutorul de care are nevoie. Fără să dea mai multe detalii, manelistul a ținut să le mulțumească tuturor pentru înțelegere, asta după ce a anunțat că nu va lua parte la nunțile și petrecerile unde trebuia să cânte în perioada ce urmează.
”Salut toată familia. Am intrat să vă spun ceva foarte important pentru că sunt plecat din țara mea. Nu pot să vă spun, sunt plecat pentru sănătate, ca să înțelegeți mai bine. Am intrat să informez oamenii la care aveam de cântat în curând, că voi pune un număr de telefon, în curând, ca să țineți legătura cu persoanele care se ocupă de agenda mea, să vă returneze sumele de bani.
Să stați liniștiți pentru că totul se va rezolva. Vreau să informez pe toată lumea că am nevoie de o perioadă de pauză. De aceea am intrat și vă mulțumesc pentru că mă înțelegeți. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Vă pup și vă iubesc”, a ținut să spună Florin Salam.
De curând, gurile rele aruncau zvonuri pe internet despre o posibilă retragere a „Regelui” din lumea manelelor. Ei bine, Salam a ținut să le închidă gura, spunându-le că o să cânte în continuare.
„Nu! O să cânt în continuare! Vreau mai puțini bani și mai multă viață de acum încolo. (…) Am avut o săptămână de spitalizare, am fost internat, știe toată lumea, asta e, 25 de ani de oboseală. Că arăt eu tot bine, asta e altceva. Îmi cer mii de scuze”, spunea manelistul, într-un live pe Facebook.
Postarea cântărețului a stârnit numeroase păreri, în rândul fanilor, în mediul online. În timp ce sute de oameni i-au trimis mesaje prin care i-au urat toate cele bune, au existat și internauți care i-au oferit diverse sfaturi.
„Are nevoie de ajutor, se vede clar asta, sper că oamenii care-l înconjoară să ia în serios acest context și să-l ajute să meargă pe drumul care este corect!”, a comentat cineva.
„Lasă chermezele, ești la nivel de spectacole și concerte, nu de cântat la masa oricui”, a fost sfatul unui internaut.
„Așa da, bravo dacă returnezi banii oamenilor, să vedem promisiunea”, a scris altcineva.
Fiica lui Florin Salam a dat câteva detalii despre starea de sănătate a manelistului, menționând că nu se află în România, ci peste hotare pentru tratament. Betty susține că artistul are nevoie de o perioadă de liniște, în care să se relaxeze și să-și facă anumite analize.
”S-a dus să-și facă niște analize, nu pot să dau mai multe informații. Nu este în România, dar nu pot să dau mai multe detalii. Nu este nimic grav, atâta timp cât este la o clinică înseamnă că nu se simte bine momentan, este foarte epuizat, obosit, trebuie să urmeze un tratament și cam atât”, a explicat Betty, fiica manelistului, potrivit spynews.ro.