Au apărut noi detalii macabre în cazul crimei din Arad. O fetiță în vârstă de câțiva ani a fost găsită fără suflare, în cursul zilei de sâmbătă, lângă un cimitir din cartierul Bujac, municipiul Arad. Victima a fost identificată, iar principalul suspect în cazul crimei este chiar tatăl vitreg.
Au ieșit la suprafață noi detalii în cazul crimei violente din Arad. O fetiță de câțiva anișori, a fost găsită fără suflare pe un câmp. Potrivit informațiilor, tatăl vitreg al acesteia a recunoscut că a incendiat trupul fetei folosind două sticluțe de acetonă. Băiețelul în vârstă de trei ani al concubinei nu ar fi asistat la incendiere. Bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost reținut de oamenii legii, potrivit Adevărul.ro.
„Bărbatul a recunoscut că a incendiat trupul fetei folosind două sticluţe de acetonă pe care le-a găsit prin casă. Nu a tranşat cadavrul înainte de incendiere. A vrut doar să îşi ascundă urmele. Băiatul de trei ani care se afla cu bărbatul pe câmpul unde a fost dus cadavrul fetiţei nu a asistat la incendiere. Bărbatul a declarat că l-a lăsat pe copil la aproximativ 20 de metri de locul unde a fost incendiată fata”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Bărbatul și-a recunoscut fapta în cursul zilei de marți, la audieri. Acesta le-a povestit anchetatorilor de la ce a pornit incidentul violent. Oamenii legii au transmis zilele acestea faptul că a fost găsit, inițial, un membru inferior, ars, apoi trupul. Membrele inferioare lipseau.
„Tatăl şi-a recunoscut fapta. A recunoscut în cadrul audierilor de marţi că s-a enervat, a fost deranjat de fetiţa concubinei sale care îl gâdila şi a vrut să se joace cu el. A dat-o cu capul de peretele din hol. A observat că nu mai are puls, aşa că a pus trupul acesteia într-un geamantan, a luat un taximetru şi a dus cadavrul pe un teren viran. Cu un alt taximetru s-a întors acasă. În călătorie l-a luat şi pe băiatul de trei ani, fratele victimei”, a declarat Ruxandra Tarcea.
Sursă foto – Pixabay