Soţul ministrului de interne Carmen Dan a fost înmormântat în comuna natală Rădulești, din județul Teleorman. Consătenii care l-au condus pe ultimul drum spun că au pierdut un prieten bun, un om cumsecade care i-a ajutat ori de câte ori le-a fost greu.
„Cadavrul nu are urme de violenţă, iar la prima exeminare nu sunt suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracţiuni„, declarau marţi surse din rândurile anchetatorilor.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă, cazul fiind preluat de Parchetul Tribunalului Teleorman.
Rude, prieteni şi vecini l-au condus pe ultimul drum şi spun că au pierdut un prieten bun, un om cumsecade care i-a ajutat ori de câte ori le-a fost greu.
„Era un om deosebit! Părinții lui au fost oameni mari: directorul băncii înainte, mama dânsului a fost contabil. Au fost oameni bine văzuți în satul ăsta! Anul trecut i-a venit rău și a căzut la serviciu, n-a putut să mai respire. De atunci avea probleme cu inima. Și mama, care-a decedat, tot aceeași problemă. A decedat acum trei ani, de Izvorul Tămăduirii„, au povestit rude ale soţului ministrului Carmen Dan, venite la mormântul acestuia, potrivit româniatv.net.
Corneliu Daniel Dan, soțul ministrului de interne, a fost găsit mort în apartament de tatăl său, în vârstă de 81 de ani. „Eu și cu tatăl lui l-am găsit. Eu am grijă de tatăl lui. L-am sunat și n-a răspuns. Ne-am făcut griji, am luat mașina, am mers la el și l-am găsit decedat. (…) Pe doamna Dana când a sunat-o și i-a spus…vă dați seama, era în țară când a sunat-o, cu inundații…Vă dați seama cum a reacționat„, mai povesteşte o rudă.
Conform evaluarilor medico-legale, decesul lui Corneliu Dan s-a produs cu aproximativ 24 de ore înainte de a fi găsit.