Tragedie cutremurătoare a avut loc pe drumul european 581, în apropiere de Bârlad, sâmbătă noaptea. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi alte opt au ajuns la spital în urma unui accident rutier. Ajunse la faţa locului, echipajele medicale au găsit trei maşini care au intrat violent în coliziune.
„La ora 2 şi un minut, s-a activat planul roşu de intervenţie al judeţului Vaslui şi au fost deplasate la faţa locului patru ambulanţe SAJ, şase ambulanţe aparţinând ISU Vaslui şi trei autospeciale pentru descarcerare. La faţa locului au fost găsite 12 victime, dintre care opt încarcerate. Pentru patru victime a fost declarat decesul la locul intervenţiei. Restul victimelor au fost transportate la unităţi spitaliceşti din municipiile Bârlad şi Vaslui”, spune Marius Stanciu – purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
În ciuda eforturilor medicilor, una dintre cele şapte victime transportate la spital a încetat din viaţă la două ore de la impact. „Din primele cercetări efectuate, se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Bacău a efectuat o manevră neregulamentară de depăşire, ocazie cu care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a lovit o maşină înmatriculată în Bucureşti, care circula regulamentar”, spune Bogdan Gheorghiţă – purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cine sunt tinerii striviţi în maşină în timp ce se întorceau din vacanţa în Grecia
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma accidentului, iar alte opt sunt rănite, două dintre ele în stare critică. Cele trei autoturisme implicate, un BMV, un Audi şi o Skoda, au fost transformate în mormane de fiare. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii rutieri, s-a constatat că şoferul vinovat de producerea accidentului, un tânăr din judeţul Galaţi, care se întorcea de la discotecă altături de un prieten şi trei fete, a intrat într-o depăşire neregulamentară, circulând cu viteză foarte mare.
Autoturismul în care a intrat maşina condusă de tânărul din Galaţi era condus de Cătălin Spătaru, un tânăr de 34 de ani, din Iaşi. Alături de el, se aflau alte patru persoane: partenera acestuia, Raluca Moişanu (34 ani), o adolescentă de 13 ani şi un alt cuplu de prieteni, Elena Hîncu (33 ani) şi Adrian Bondar (34 ani). Cei patru adulţi lucrau în industria IT, angajaţi sau şefi în firme multinaţionale prestigioase cu sediul în Iaşi. Cu toţii se întorceau din vacanţa petrecută în Zakynthos, Grecia, scrie adevărul.ro.
În urma impactului frontal, Cătălin Spătaru, cel care conducea autoturismul, nu a mai avut nicio şansă de supravieţuire, pierzându-şi viaţa pe loc. Şi ceilalţi pasageri din autoturism au fost răniţi, în starea cea mai gravă fiind Raluca Moişanu, aceasta fiind în comă de gradul III-IV. Prognosticul medicilor este unul rezervat. Fiica ei a scăpat cu leziuni mai uşoare (fractură de claviculă, fisură de tibie, policontuzii), starea ei fiind una stabilă. Potrivit medicilor de la Spitalul Sfânta Maria Iaşi, fetiţa a suferit un şoc puternic în urma accidentului.
”Fetiţa este bine, o stare relativ bună. Nu va merge pe Terapie Intensivă, ci direct pe Chirurgie. Viaţa ei nu este pusă în pericol. Este speriată foarte tare, vă daţi seama”, a precizat managerul Spitalului ”Sfânta Maria” Iaşi. În stare stabilă sunt şi Elena Hîncu şi Adrian Bondar, care au suferit traumatism de coloană lombară, respectiv policontuzii prin accident rutier.