Detalii de ultimă oră! O conservă înțepenită în burlan a provocat inundația de la spitalul Bagdasar!
Unitatea de Urgență a Spitalului „Bagdasar Arseni” a fost inundată, miercuri seara. Investiția de milioane de euro a fost literalmente la un pas să se ducă pe apa sâmbetei, din cauza unei conserve ruginite. Inițial s-a vorbit de frunze uscate care au blocat accesul apei, deși este încă vară, potrivit GÂNDUL.RO.
Personalul spitalului a remarcat că, singur, potopul de câteva zeci de minute nu putea fi cauza inundațiilor, pentru că au mai trecut și prin averse și mai serioase. Conducerea spitalului a acuzat lipsa contractelor de mentenanță, în timp ce ministrul Rafila a considerat că nu este nevoie de o echipă specializată să desfunde un burlan.
Conform unor surse apropiate unității medicale, cauza incidentului care a dat peste cap activitatea de la Camera de Gardă a fost, de fapt, o conservă metalică, despre care nu se știe exact cum a ajuns pe conducta de apă pluvială.
Echipele de specialiști care au mers, joi dimineață, la Spitalul Bagdasar Arseni, cu misiunea de a afla cauzele inundației.
Pe lângă faptul că unele dintre conductele de evacuare a apei de pe acoperiș erau colmatate cu frunze și alte resturi vegetale, într-una dintre acestea a fost descoperită, culmea, o conservă din metal.
Nu sunt probleme de proiectare
Managerul spitalului, Andi Nodiţ, spunea că nu există contract de mentenanţă, dar că acesta nu ar fi schimbat cu nimic situaţia.
Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, a precizat că nu a fost distrusă aparatură medicală importantă.
„Au venit reprezentanţi ai constructorului pentru a identifica motivele pentru care s-a produs această inundaţie. Au fost chemaţi pompierii pentru evacuarea apei şi în cursul zilei de astăzi se curăţă. Au venit reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 4 şi ai constructorului pentru a identifica motivele pentru care s-a produs această inundaţie şi în cursul zilei de astăzi, de asemenea, se redeschide parţial UPU şi anume două treimi, rămânând să se mai lucreze în zona de urgenţe minore. Nu a fost distrusă aparatură medicală importantă. Nimic din aparatura medicală de tip. CT, ventilatoare, alte aparate, ecograf nu a fost afectat”.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” a intuit că nu este o problemă a construcției, ci de un blocaj al instalațiilor pluviale.
„În aceşti 4 ani au mai fost furtuni, au mai fost ploi torenţiale şi nu s-a întâmplat nimic. Nu cred că este vorba de o chestiune de construcţie, ci probabil că, ştiu eu, frunze, ceva care a înfundat, ceva de genul ăsta. Dar altfel nu are cum să fie ceva din construcţie, pentru că se întâmpla până acum. Este prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment în patru ani”, a mai spus Florin Bica.
Toate detaliile pe GANDUL.RO !