Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Bogdan Stanoevici, infectat cu COVID-19. Verdictul medicilor: „Plămânii au fost afectați aproape integral”

Publicat: 27/12/2020 | 20:14

Apar noi informații legate de starea de sănătate a actorului Bogdan Stanoevici. Verdictul medicilor nu este cel mai îmbucurător și se pare că acestuia i-au fost afectați plămânii aproape integral din cauza infectării cu COVID-19.

Potrivit informațiilor oferite de gandul.ro, starea de sănătate a actorului Bogdan Stanoevici nu este deloc una bună. Plămânii acestuia au fost extrem de afectați în urma infectării cu COVID-19 și a fost din nou transferat la Institutul Inimii. Mai mult, actorul a trecut printr-o intervenție de urgență, menită să-l stabilizeze.

Conform surselor GÂNDUL.RO, Bogdan Stanoevici a fost trecut pe oxigenare extracorporală, o intervenție delicată, realizată prin procedura ECMO, în scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de 7-15 zile.

“Aceste două săptămâni sunt critice, însă medicii speră ca plămânii afectați aproape integral să redevină funcționali. În continuare, este în stare gravă”, au dezvăluit, pentru GÂNDUL.RO, surse medicale.

Reamintim că, la începutul lunii noiembrie, Bogdan Stanoevici declara că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu coronavirus pentru că este ”sănătos”. A mai menționat, în același timp, că și-a făcut lunar testul anti-COVID, iar toate au ieșit negative. Fostul candidat la Președinția României a mai precizat, însă, că atunci când, în anumite situații, a fost nevoit să poarte masca, s-a conformat imediat, mai notează sursa citată.

Actorul Bogdan Stanoevici nu s-a ferit de COVID-19

”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, spunea Bogdan Stanoevici, potrivit Agerpres.