Anișoara Dabija este o cântăreață de muzică populară din Republica Moldova, pe care destinul a pus-o la grea încercare, iar viața ei nu a fost deloc ușoară. Artista își plânge părinții care au plecat la ceruri mult prea devreme.
Părinții Anișoarei Dabija aveau doar 58 de ani și s-au stins din viață la 4 ani distanță. Tatăl cântăreței era bolnav de cancer la pancreas, iar mama ei și-a găsit tragicul sfârșit, la o nuntă, în timp ce se afla în horă.
Isidor și Ecaterina Dabija, părinții solistei și-au dat ultima suflare în urmă cu 14 și respectiv 10 ani, iar de atunci, totul s-a năruit pentru fiica lor. Ori de câte ori are ocazia, Anișoara merge în satul natal alături de sora ei și le aprind o lumânare celor doi părinți.
„Cel mai mare regret este că poate n-am reușit mai mult să le spun părinților cât de mult îi iubesc, cât de mult au însemnat pentru mine. Am avut niște părinți foarte buni, când vorbea tata despre noi n-o făcea fără lacrimi, atât de tare ne iubea.
Când am ajuns mari am înțeles că noi eram comoară lor, buni, răi, obraznici, tare mult ne iubea tata. Nu mai vorbesc de blândețea mamei și frumusețea ei. Mereu ne-au oferit tot ce ne-am dorit, haine noi, am avut cele mai frumoase jucării, aveam una dintre cele mai frumoase case din sat”, a mărturisit Anișoara Dabija, potrivit Starpopular.ro.
Cu puțin timp înainte să se stingă din viață, tatăl cântăreței s-a simțit rău. Fiicele lui susțin că nu s-a plâns niciodată de nimic și nu se văita de vreo durere.
„El nu spunea niciodată că-l doare ceva, niciodată nu l-am auzit văitându-se. Nu știm care a fost motivul morții, probabil cancer la pancreas. Dar foarte repede s-a stins”, au marturisit surorile Dabija.
Pe de altă parte, mama lor care a fost cadru didactic a decedat la 4 ani distanță, chiar la o nuntă, acolo unde mersese alături de fiul ei. Anișoara Dabija nu a putut fi atunci prezentă din cauza unei intervenții suferite la corzile vocale.
„A mers la nuntă, a stat la masă, și când să iasă la primul dans, la o sârbă, a făcut doi pași și… Eu nu eram că fusesem operată pe corzile vocale, nu aveam voie nici să vorbesc, dar regret foarte mult că nu m-am dus.
Fratele îi spusese să meargă să danseze și ea i-a zis: hai, că de când a murit tăticul n-am mai dansat. A făcut câțiva pași în hora și a făcut infarct. Până am ajuns și eu, nu mai avea mititica suflare”, a mai adăugat Anișoara Dabija.