Destrăbălare ziua în amiaza mare! Fulgy, gesturi obscene cu două tinere în pat!
Fulgy nu se oprește din a uimi lumea întreaga! Fiul Clejanilor și-a dat întâlnire cu două tinere la el acasă și a surprins secvențe inimaginabile din dormitor.
Într-o atmosfera de petrecere, cu manele, Fulgy s-a filmat împreună cu două tinere de până în 20 de ani, care fumau țigări fără întrerupere, cu scrumiera pe pat, ziua în amiaza mare. Din gesturile celor trei și starea euforică, ar părea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise. Mai mult decât atât, fiul Clejanilor, dar și una dintre fete arătau mai multe gesturi obscene.
De câteva săptămâni, Dan Manole, zis Fulgy, schimbă tinerele ca pe șosete. Aproape zilnic, el apare în compania unor domnișoare diferite, afirmând, desigur, că este singur chiar dacă apare însoțit mereu, pentru că nu mai crede în dragoste, spunând că toate femeile sunt pe interes.