Orașul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China este o destinaţie preferată de turiştii din toată lumea pentru plajele cu nisip fin, dar şi condiţii. Cu toate acestea, pentru o familie vacanţa s-a transformat într-un adevărat coşmar, după ce au fost obligaţi să plătească încă 26.600 de dolari pentru şapte zile de cazare. Motivul este incredibil!
Autorităţile din Sanya au fost nevoite să impună un lockdown brusc din cauza cazurilor de Covid. Oamenii care se aflau acolo în vacanţă, peste 80.000 de turiști, au rămas blocați, iar din acest motiv şi-au prelungit concediile cu încă o săptămână. Se pare că hotelurile au vrut să profite şi astfel au majorat preţurile.
Pe lângă consturile uriaşe de cazare, turiștii trebuie să prezinte cinci teste consecutive negative PCR, într-un interval de șapte zile, înainte de a li se permite să părăsească stațiunea.
Serviciile esențiale, precum activitatea supermarketurilor ori a farmaciilor, rămân în continuare deschise. În schimb, cluburile și locurile de distracție au fost închise încă de săptămâna trecută.
De asemenea, autoritățile au solicitat hotelierilor să ofere reduceri de 50% turiștilor rămași în carantină.
Pentru că autorităţile au anulat toate zborurile şi trenurile cu program de plecare din Sanya, turiştii care au venit în vacanţă au fost nevoiţi să îşi închirieze camere la hotel pe perioada lockdown-ului.
O familie de 13 persoane din orașul Chengdu din sud-vestul trebuie să cheltuiască aproximativ 26.600 de dolari pentru o săptămână în plus la hotelul lor de cinci stele, inclusiv peste 100 de dolari de persoană pentru prânz și cină.
Alți turiști blocați în Sanya au acuzat pe grupurile formate pe rețelele sociale că unele hoteluri majorează prețurile pentru a profita de sejururile forțate. La o conferință de presă duminică, autoritățile din Sanya au promis că vor analiza aceste plângeri.