Teo Trandafir este una dintre prezențele longevive din televiziunea românească. A fost mereu în lumina reflectoarelor, însă viața privată a preferat să o țină departe de ochii curioșilor. Puțini sunt cei care știu că vedeta a fost căsătorită de două ori. Dacă despre al doilea mariaj, cel cu Iosef Constantin, fanii ei au aflat, despre primul nu se știu prea multe. Recent, prezentatoarea TV și-a deschis sufletul și a vorbit despre primul soț.
În cadrul unei emisiuni de televiziune, Teo Trandafir a vorbit despre primul ei soț, pilotul Alexandru Trandafir. Cei doi au avut pentru o vreme o relație cât se poate de frumoasă. Legătura dintre ei a început timid, câteva ieșiri la suc, iar apoi sentimente puternice s-au înfiripat. Aceștia au decis să își unească destinele și în mod oficial, iar în anul 1990 au pășit în fața altarului.
„Am ieșit la un suc, la două, la trei. Am devenit prieteni apropiați. Am hotărât să ne căsătorim după Revoluție, pentru că asta mi-ar fi acordat mie încă un pic de libertate. Era obraznic cu tata, respectuos, dar încerca să mă protejeze. Tata încerca să știe unde sunt și mă suna pe fix: «Da, nu știu. Înțeleg că vreți să știți unde este fiica dvs. Eu asta nu știu, pot să vă spun unde este soția mea». Mă scotea în oraș, îmi dădea suc, mă lua de la facultate când ploua”, a declarat Teo Trandafir, în cadrul emisiunii În Oglindă.
(CITEȘTE ȘI: TEO TRANDAFIR, SECRETUL SILUETEI SALE! CUM REUȘEȘTE SĂ SE ȚINĂ DEPARTE DE KILOGRAMELE ÎN PLUS: „ESTE UN FEL DE FASTING”)
Prima căsnicie a lui Teo Trandafir a durat șase ani. În anul 1996, vedeta și pilotul Alexandru Trandafir au decis să o apuce pe drumuri separate. Asta nu pentru că magia dintre ei dispăruse, ci din cauza meseriei bărbatului. Cum acesta era pilot, job-ul nu îi oferea prea mult timp liber. Bărbatul era mai tot timpul plecat de acasă, iar clipele petrecute cu partenera sa erau din ce în ce mai rare.
Așa că în cele din urmă, deși decizia a fost greu de luat, cei doi au hotărât să nu se mai încurce reciproc și să își dea drumul unul altuia. Au pus punct căsniciei, despărțirea fiind una pașnică, și au apucat-o pe drumuri separate, fără resentimente.
„Meseria lui nu se putea face în București. Trebuia să plece duminică seara și venea vineri sau sâmbătă. Eu plângeam când pleca, de fiecare dată. Ne-am pus problema – hai să facem într-un fel. Oamenii vin în viața mea, stau ce stau și după își găsesc rostul lor, treaba lor. Eu nu mă pot reloca la nesfârșit. Dacă iubești cu adevărat pe cineva, îl lași să plece”, a mai spus Teo Trandafir.
Mariajul cu Alexandru Trandafir nu a fost singurul pe care vedeta Kanal D l-a bifat. În luna iunie a anului 2012, aceasta se căsătoare cu Iosef Constantin. Însă, căsnicia nu a durat prea mult, iar în luna decembrie cei doi semnau actele de divorț.