Despartirea de fiica lui Minune l-a schimbat total pe Franco! Indiciul care-l da de gol ca o vrea inapoi pe Carmen
A intrat in lumina reflectoarelor dupa ce fiica lui Adrian Minune a fugit de acasa cu el. Din luna mai a anului trecut, Franco a decenit cunoscut in intreaga tara, iar povestea de dragoste dintre el si Carmen Simionescu a fost urmarita cu sufletul la gura de milioane de romani. Astfel, Franco a trebuit sa se lupte cu „socrul” sau, Adrian Minune, care nu a fost nicio clipa ca „printesa lui” sa umble cu tanarul, care provine dintr-o familie despre care nu se vorbeste tocmai de bine.
Insa, atunci cand manelistul a acceptat relatia, Carmen a decis sa se desparta de Franco, motivand ca nu ii poate oferi echilibrul si sprijinul de care ea are nevoie.
S-a apucat de afaceri!
Desi pana si apropiatii au considerat ca cei doi se vor impaca, timpul a demonstrat ca ruptura lor este definitiva. Astfel, de mai bine de trei luni, Franco a intrat intr-un con de umbra, dorindu-si sa nu se mai afle in lumina reflectoarelor. Intre timp, tanarul s-a apucat serios sa faca bani si a investit intr-o afacere. Mai exact, el s-a imprumutat de aproximativ 10.000 de euro si a inchiriat cinci cantine din diverse scoli din Bucuresti.
Fostul „ginere” al lui Adrian Minune a reamenajat bufeturile, iar afacerea deja aduce un profit frumos. De altfel, visul acestuia este sa isi deschida un restaurant in Capitala. Contactat telefonic de CANCAN.ro, Franco a fost destul de zgarcit in declaratii: „Da, este adevarat, ma ocup de o astfel de afacere alaturi de unchiul meu. Mai multe nu am de spus”.
CITESTE SI:
Franco, prima reactie dupa DESPARTIREA de fiica lui Adi Minune! „Mi-a fost frica de..”
Nu si-a gasit alta iubita!
Desi au trecut aproape patru luni de la despartirea de Carmen Simionescu, Franco nu si-a gasit alta iubita. Ce-i drept, mai iese cu diferite fete, insa nu are o iubita stabila, iar apropiatii spun ca inca o mai iubeste pe fata lui Adrian Minune. Cei doi nu mai tin deloc legatura, dar n-ar fi exclus ca Franco sa incerce sa o recucereasca.
Claudia Balan