Vineri seara, Larisa Drăgulescu a anunțat pe rețelele de socializare că a decis să se despartă de Bogdan. Cei doi se căsătoriseră acum un an și jumătate și păreau extrem de fericiți. Nu este pentru prima oară când fosta escortă divorțează, fiind ex-soția lui Marian Drăgulescu.
Larisa Drăgulescu și Bogdan aveau o relație de mai bine de cinci ani și erau căsătoriți civil din luna aprilie a anului 2021. Dacă atunci când a îmbrăcat pentru a doua oară rochia de mireasă susținea că tânărul este iubirea vieții ei, se pare că acum a ajuns la al doilea divorț.
Motivul pe care l-a invocat fostul iepuraș Playboy este acela că ea ar vrea să stea în România, iar partenerul ei, în Germania. Acolo s-au și cunoscut, la un club pe noapte în care Larisa Drăgulescu lucra, iar partenerul îi era client fidel.
În urmă cu mai bine de 14 ani, Larisa Drăgulescu a divorțat de Marian Drăgulescu. Fosta escortă și fostul gimnast au și doi copii împreună, Richard care are acum 15 ani și Beatrice, ajunsă deja o domnișoară de 17 ani.
Despărțirea celor doi nu a fost deloc una ușoară sau liniștită, iar Larisa Drăgulescu a avut nevoie de multă vreme pentru a se recupera.