Încă o despărțire în showbiz-ul românesc. După mai mulți ani în care pozau într-un cuplu fericit și împlinit, Valerie Lungu și Alex Gilkă au decis să ia o pauză. Anunțul a fost făcut public chiar de influenceriță. Care a fost, de fapt, mesajul acesteia.
Relația dintre Valerie Lungu și Alex Gilkă a ajuns la final. Cei doi s-au iubit o bună perioadă de timp și chiar aveau planuri serioase de viitor. La finalul anului 2023 cei doi își anunțaseră comunitatea de fani din social-media că au o mulțime de proiecte în viața de cuplu, unul dintre ele fiind deja în lucru. Este vorba despre construirea unei case, viitoarea lor locuință, proiect ce avea să dureze aproximativ doi ani.
„Anul 2023 chiar este unul frumos pentru mine, pentru că am găsit un om cu care împărtășesc aceleași lucruri. Este omul care mă susține și înțelege și nu mă critică sau nu râde de jobul meu. M-a găsit el. Mi-a propus să colaborăm, și de atunci a început povestea noastră de dragoste. Tot ce pot spune este că a avut răbdarea necesară și a luptat pentru mine.
Chiar dacă eu l-am refuzat de nenumărate ori, el mi-a oferit iubire și a fost acolo lângă mine, în timp ce eu nu eram pregătită moral și spiritual pentru o relație. Suntem un cuplu fericit și sper la cât mai mulți ani împreună’, a declarat creatoarea de conținut, în noiembrie 2023, pentru VIVA!
Pe lângă proiectele din viața personală la care lucrau împreună, Valerie Lungu și Alex Gilka sunt implicați în mai multe colaborări profesionale, dar și afaceri. Se pare că toate planurile lor de viitor au fost puse pe pauză. Recent, influencerița a anunțat despărțirea de iubitul ei – prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare. NU RATA: Influencerița comentează zvonurile care o poziționează într-o relație extrem de apropiată cu beizadeaua Victoraș Micula. Valerie Lungu: ”Este un donator!”
”Eu și Alex am luat o pauză. O să vă povestesc mai mâine mai multe”, a fost mesajul influenceriței de pe o rețea de socializare.
În urmă cu ceva timp, Valerie Lungu mărturisea că abia așteaptă să devină mămică și chiar avea de gând să plănuiască o viitoare sarcină. Înainte de asta, influencerița aștepta cu sufletul la gură ca Alex Gilka să o ceară se soție. Fiind în așteptarea inelului de logodnă, tânăra visa cu ochii deschiși la nuntă. Își dorea ca evenimentul să aibă loc în Italia ori Santorini.
„Ne dorim foarte mult să facem copii. Sper să mă ceară cât de curând posibil, ca să pot face și acest lucru, pentru că nu-mi doresc să fac un copil fiind necăsătorită. Să fac măcar cununia civilă că nunta vreau să o fac după ce se naște copilul. Am așa o viziune, ca să fie copilul meu la nunta mea și să-mi arunce buchetul. Mi se pare super drăguț. Oricum îmi doresc o nuntă foarte micuță, să vină doar familia și cei mai buni prieteni. . .să fie ca o petrecere” – și-a împărtășit visul Valeria, pe TikTok..