Despărțire-bombă la Kanal D România. A confirmat: “Nu mai formăm un cuplu”

Publicat: 19/09/2019 | 09:03

Despărțire-bombă la Kanal D România! Frumoasa brunetă a confirmat că a pus punct poveștii de iubire pe care a trăit-o până de curând. În cadrul unui interviu, ea a făcut mai multe mărturisiri.

Despărțire-bombă la Kanal D România. Manuela Oprișiu: “Nu mai formăm un cuplu”

Flacăra iubirii s-a aprins repede în sufletele amândurora, însă… din păcate, la fel de repede s-a stins. Este vorba despre Alex Bobicioiu de la “Puterea Dragostei” și Manuela Oprișiu care au ales să meargă separat pe drumul acestei vieți. Decizia lor vine după ce artiștii Sorina și Danezu s-au oferit să le fie nași, chiar dacă ei formau un cuplu de doar câteva săptămâni.

“În momentul de față, eu și Alex nu mai formăm un cuplu. Pe viitor, doar Dumnezeu știe ce va fi. Îl respect și îl apreciez pe Alex, e un bărbat bun, sufletist și cu multe alte calități care nu s-au văzut la TV, însă relația noastră este, acum, doar una de prietenie. Îl respect și îl apreciez pe Alex, așadar, noi o sa rămânem prieteni”, a dezvăluit Manuela Oprișiu, relatează wowbiz.ro.

Manuela Oprișiu, despre motivul despărțirii

În cadrul interviului oferit, Manuela Oprișiu a vorbit și despre motivul despărțirii de Alex Bobicioiu, fost concurent de la “Puterea Dragostei”: “Cred că e vorba de distanță, că nu a fost să fie. Nu avem să ne reproșăm nimic”. În plus, frumoasa femeie de afaceri din Alba Iulia, fostă Miss, a avut doar cuvinte de laudă la adresa emisiunii de la Kanal D: “Îmi place la nebunie «Puterea Dragostei», aș vrea să ajung acolo, să fiu concurentă în emisiune. Nu pot să spun că vreun bărbat de acolo mi-a atras în mod deosebit atenția, dar mi-ar plăcea să îi cunosc. Cred că sunt la vârsta la care ar trebui să îmi cunosc dragostea”.

Manuela Oprișiu, fosta iubită a lui Alex Bobicioiu de la ”Puterea Dragostei” a fost Miss Alba

Manuela Oprișiu și Alex Bobicioiu au fost împreună câteva săptămâni, iar fostul concurent al show-ului pusese mâna pe una dintre cele mai frumoase femei din țară. Nu de altceva, dar Manuela câștigase titlul de Miss Alba și se poate lăuda cu forme pentru care celebritățile de la noi ar face crimă. Mai mult, Manuela Oprișiu, fosta iubită a lui Alex Bobicioiu de la “Puterea Dragostei”, nu se teme să își expună formele perfecte, cu atât mai mult cu cât este 100% naturală.

Alina Dragusin