Formau unul dintre cele mai nonconformiste cupluri și aveau planuri de viitor, căci nu degeaba s-a lăsat cu o cerere în căsătorie, în urmă cu nici 2 luni. Cu toate acestea, asistenta de la Neatza, Ramona Olaru și iubitul ei, Cuza, și-au spus „adio”.
Încă o despărțire-bombă s-a produs în showbizul românesc! Ramona Olaru, asistenta de la Neatza și Cuza și-au spus „adio”. Anunțul a fost făcut chiar de către blondină, pe contul ei de Instagram. După ce a șters fotografiile cu ea și iubitul său, Ramona Olaru a fost întrebată de un internaut de ce nu mai apare Cuza în clipurile video pe care obișnuiau să le facă împreună.
Fără să stea pe gânduri, Ramona Olaru a răspuns imediat: „Eu și Cuza nu mai formăm un cuplu”. Scurt și la obiect, nu?
În urmă cu o lună și câteva zile, Ramona Olaru de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”, a avut parte de surpriza vieții ei, într-o seara, într-un club din Capitală! Iubitul ei, Iulian Adrian Popescu, zis Cuza, de la ”Noaptea, Târziu”, a cerut-o în căsătorie. A fost, mai mult, împins de amici celor doi, aflați la petrecere. Cuza a îngenuncheat în fața Ramonei și a cerut-o de soție. A avut nevoie de un imbold, venit de la prietenii celor doi, aflați cu telefoanele în mână și filmând marele moment. Deși între cei doi lucrurile păreau că merg de minune, se pare că totul s-a schimbat și au considerat că este mai bine să meargă pe drumuri separate.