Despăgubire record în România! 1,5 milioane de euro, daune pentru un accident rutier!
Decizia a fost pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov, iar familia victimei şi compania de asigurări au posibilitatea de a contesta decizia, arată DIGI24. Autorul acestui accident a fost eliberat din închisoare în mai 2017, după ce a ispăşit un an şi jumătate de pedeapsă pentru moartea copilului nenăscut al soţilor Ganea şi pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Cea mai mare despăgubire în urma unui accident rutier a fost până acum de un milion de euro, primită de o femeie care şi-a pierdut o mână.
Iulia Ganea, tânăra gravidă, a fost călcată pe o trecere de pietoni din localitatea braşoveana Cristian, In urma accidentului, Iulia a intrat în comă, iar băieţelul pe care îl purta în burtă a murit. Ea a fost câteva luni bune în comă, iar acum starea ei, descrisa de medici, este neuro-vegetativă: nu comunică şi nimeni nu ştie dacă aude sau înţelege ce i se spune. Iulia a suferit, la un spital din Bucureşti, o operaţie pe creier, apoi alta, în Sibiu, la începutul anului 2016, arată ştirile Kanal D. De la mijlocul lui aprilie, familia Iuliei a hotărât să o transfere cu ajutorul banilor strânşi din diverse campanii umanitare, într-o clinică din Israel.