Deși nu este actriță, Elena Gheorghe și-a făcut teatru cu numele ei la Clinceni

Publicat: 12/01/2021 | 16:57
Elena Gheorghe i-a uimit pe toți cei din lumea teatrului. Deși mulți actori nu mai au unde să joace sau alții strâng cu greu bani, prin donații, ca să își facă propriile teatre particulare, iată că una dintre artistele țării noastre a reușit să își facă, la numai 30 și ceva de ani, teatrul ei.
Ajutată, după toate aparențele, de relațiile tatălui său, părintele Gheorghe din Clinceni, celebra cântăreață Elena Gheorghe și-a îndeplinit visul, acela de a avea un teatru în România, care să îi poarte numele, mai precis în localitatea unde s-a născut, Clinceni.

Reușita Elenei Gheorghe

Acest lucru se întâmplă de obicei după moartea artistului sau la apogeul carierei acestuia – vezi, de exemplu, Teatrul „Stela Popescu” – dar la Elena Gheorghe s-a petrecut în timpul vieții, la nici 40 de ani, din fericire. Și mai interesant este faptul că, din câte se știe, Elena nu a absolvit nicio Facultate de teatru și nici nu a jucat până acum în vreo piesă, consacrată sau nu. (NU RATA: CUM I-AM FILMAT PE ELENA GHEORGHE & SOŢUL LA PUŢIN TIMP DUPĂ CE AU FĂCUT ANUNŢUL)
Conform surselor din zonă, în respectiva locație au loc tot felul de spectacole artistice, căci patroana închiriază teatrul unor trupe de actori sau de cântăreți. Investiția nu ar fi fost foarte mare, în jur de doar câteva mii de euro, căci, fiind ajutată de tatăl ei, care ar fi în relații foarte bune cu mai toate oficialitățile orașului, treaba ar fi mers destul de ușor. (CITEȘTE ȘI: SECRETUL TRIST DIN FAMILIA ELENEI GHEORGHE! FRATELE ARTISTEI A DIVORŢAT ÎN SECRET)