Lygia Alexandrescu, Lector Universitar Nutritionist Exista foarte multe motive pentru care consumarea unei cantitati suficiente de apa este foarte importanta. Prezenta insuficienta a apei in organism duce la deshidratare, fenomen ce are drept consecinte reducerea volumului de sange si a rezervei de oxigen din muschi si care duce la o stare de oboseala accentuata. De asemenea, arderea caloriilor creeaza toxine, iar apa joaca un rol vital in procesul de eliminare a acestora din organism. O dieta sanatoasa, de slabire sau de mentinere, trebuie sa includa o cantitate suficienta de fibre, insa acestea ajuta sistemul digestiv sa functioneze corespunzator numai in prezenta unei cantitati suficiente de apa; in lipsa acesteia, se produce constipatia. Pentru a preveni deshidratarea, se recomanda consumarea unei cantitati de apa, proportional cu inaltimea, greutatea, starea de sanatate a fiecaruia si activitatea depusa (standardul este de doi litri pe zi). O dieta bazata pe fructe si legume necesita un aport mai mic de apa.