Desfigurat pentru o datorie
Cu o saptamana in urma, un barbat batut cu o bestialitate rara a fost lasat de un sofer in fata Spitalului Universitar. Victima nu mai avea nas, iar bratele ii fuserera fracturate in mai multe locuri, de la incheieturi si pana la coate. La scurt timp, pacientul a fost identificat drept Emil Badescu, un recidivist abia eliberat din penitenciar. Surse apropiate anchetei ne-au spus ca, printre suspecti, s-ar afla un om de afaceri din Chiajna, cunoscut sub numele de Stefan Litrasu, care ar fi avut motive sa se razbune. Legaturi periculoase Cu ani in urma, Emil Badescu si-ar fi asumat, de unul singur, o violare de domiciliu urmata de o vatamare corporala, la care ar fi participat si Litrasu. Acesta din urma i-ar fi promis atunci lui Badescu 50.000 de dolari, insa nu ar fi achitat niciodata datoria. In ultima vreme, fostul puscarias insista sa-si primeasca banii si chiar, violent din fire, l-ar fi lovit pe Litrasu cu un briceag. La scurta vreme dupa acest incident, Badescu a fost lovit crunt, dar in mod profesionist. Potrivit medicilor, pacientul avea oasele rupte, dar niciun organ vital nu a fost atins.