Au mai rămas doar câteva ore până când Lora (42 de ani) și Ionuț Ghenu își vor jura iubire veșnică. Joi, 19 septembrie 2024, va avea loc cea mai importantă zi din viețile lor, zi în care își vor oficializa relația în fața ofițerului Stării Civile. Înainte de marele eveniment, cu lacrimi în ochi, Lora le-a mărturisit urmăritorilor săi stările și emoțiile prin care trece.
Lora și Ionuț Ghenu formează un cuplu de aproape 10 ani, ani în care au trăit o poveste reală de dragoste. În cinstea iubirii ce îi leagă, cei doi s-au decis să își oficializeze, în sfârșit, relația. Joi, 19 septembrie 2024, vor face pasul cel mare și vor rosti cel mai sincer ”DA” din viețile lor, petrecerea de nuntă urmând să aibă loc pe data de 5 octombrie. Totul a fost pregătit ca la carte, fiecare detaliu fiind pus la punct chiar de cei doi viitori miri, însă, chiar și în aceste condiții, Lora resimte fiecare emoție la o intensitate neașteptat de mare. Cât despre stres, acesta a pus stăpânire pe viitorii miri.
Pe 19 luna asta facem cununia la starea civilă și pe 5 octombrie petrecerea. Nu se va fura mireasa! Ionuț este și el stresat, mai avem multe de pregătit, avem multă lume, ne-au confirmat mai mulți decât ne-am așteptat prezența la eveniment. Vor cânta niște oameni pe sufletul meu! Am primit cadou de nuntă trupa mea preferată, dar nu vă spun acum despre cine este vorba. Este o trupă despre care spuneam acum mulți ani că dacă e să mă mai mărit vreodată, mie trebuie să îmi cânte la nuntă!”, a declarat Lora, potrivit click.ro.
Ca aproape orice viitoare mireasă, Lora nu-și poate lua gândul de la ziua care viața i se va schimba complet. Cu doar câteva ore înainte de cununia civilă, artista a avut un moment de introspecție, moment în care a conștientizat faptul că de mâine își va schimba numele din Laura Petrescu în Laura Ghenu. Cu ochii în lacrimi, artista a le-a spus fanilor de pe o rețea de socializare toate stările și emoțiile pe care le are înainte de nuntă. NU RATA: Lora nu a uitat momentele când prietenii au părăsit-o atunci când a trecut prin suferință: ”Mă așteptam să fie lângă mine!”
”Știți ce mi-am dat seama acum? Că mâine o să îmi taie cineva buletinul în fața mea și de mâine eu am să mai fiu căsătorită cu iubirea vieții mele. Mâine este starea civilă, oh, Doamne sunt atât de fericită”, a spus Lora pe o rețea de socializare.
Pentru unul dintre cele mai importante momente din viața unei femei, Lora are de gând să îmbrace mai multe rochii de mireasă, însă doar dacă timpul îi va permite.
„Rochia principală și cea pentru dansul mirilor sunt făcute de prietena mea, Alexandra Calafeteanu. Am scăpat de stres și cu verighetele. Ionuț o să își ia costumul de mire de la Florența”, a mai adăugat viitoarea mireasă.