Doi scafandri care vânau comori au descoperit ceva neașteptat. Au fost forțați să păstreze secretul timp de 15 ani pentru a proteja bunurile de hoți.
Doi frați care se ocupau de scufundări în ape adânci au dat peste ceva cu adevărat spectaculos. Epava unui vas regal, plină cu bunuri care ne duc cu gândul la tradițiile de acum 300 de ani a fost descoperită pe coasta estică a Angliei.
În urmă cu mai bine de 300 de ani, vasul pe care se afla Iacob al II-lea, viitorul rege al angliei, s-a scufundat din cauza unei avarii suferite în urma ciocnirii cu un banc de nisip. O mulțime de persoane aflate la bord și-au găsit sfârșitul, însă viitorul rege a reușit să se salveze la timp. La trei ani de la tragicul incident, în 1685, ducele de York a ajuns pe tronul Angliei și pe tronul Scoției.
„În timpul unei scufundări, primul lucru pe care l-am văzut a fost un tun mare ce stătea pe nisipul alb şi a fost o imagine uluitoare şi extrem de frumoasă”, a povestit Lincoln Barnwell.
Frații Julian şi Lincoln Barnwell au descoperit locul în care se afla epava după patru ani de căutări temeinice. Cei doi au anunțat în 2007 specialiștii, care s-au văzut nevoiți să păstreze secretul pentru a evita ca hoții de comori să intervină și să fure artefactele regale. Potrivit cercetărilor, la bordul corabiei The Gloucester s-au găsit obiecte care purtau sigiliul familiei Legge, familie din care se trage și primul președinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington.
„Această descoperire promite să modifice în mod fundamental modul în care istoricii înţeleg contextul politic, social şi maritim al secolului al XVII-lea. Este un exemplu extraordinar de moştenire culturală de importanţă naţională şi internaţională”, a declarat Claire Jowitt, profesoară de istorie la University of East Anglia.