Descoperire șocantă la Botoșani, după ce un bărbat s-a autodenunțat că și-a ucis soția, din cauză că bea prea mult
Autoritățile au fost de-a dreptul șocate după ce un bărbat de 56 de ani din Botoșani a sunat la Poliție și s-a autodenunțat, spunând că și-a ucis soția din cauză că bea prea mult.
Un bărbat de 56 de ani din Botoșani a sunat la Poliție și le-a mărturisit oamenilor legii că și-a ucis soția, pe motiv că bea prea mult și nu face de mâncare. Cu toate acestea, în urma anchetei pe care au pus-o în mișcare, autoritățile aveau să afle un lucru de-a dreptul șocant!
Întâmplarea a avut loc la finalul lunii aprilie, iar a doua zi după ce bărbatul a sunat la Poliție și a mărturisit că și-a ucis soția, femeia chiar a murit. În tot acest timp, bărbatul de 56 de ani a fost reținut, însă în urma necropsiei s-a stabilit faptul că deși femeia avea numeroase urme de violență pe corp din cauza bătăii încasate din partea soțului său, nu acesta a fost motivul morții ei.
În urma celor descoperite de autorități, ancheta a fost întreruptă, nemaiexistând suspiciunea de omor din culpă, iar bărbatul din Botoșani a fost eliberat. Soția sa a fost înmormântată de autoritățile locale.