Descoperire macabră în Prahova. O femeie dezbrăcată, găsită moartă de câțiva copii. Unde a fost lăsat cadavrul victimei

De: Cancan
Publicat: 29/03/2018 | 09:26

Autoritățile din județul Prahova sunt în alertă, după ce a fost găsit trupul fără viaţă şi dezbrăcat al unei femei. Descoperirea șocantă a fost făcută pe terenul de fotbal din satul Ologeni, comuna prahoveană Poienarii Burchii de copiii ieşiţi la joacă. După ce au ajuns criminaliștii și polițiștii la fața locului, aceștia au aflat că victima este o localnică dispărută de câteva zile de acasă.

Victima avea 55 de ani și era din comuna Poienarii Burchii, județul Prahova.

“Niște copilași veneau de la Buriaș – satul vecin – și s-au oprit să joace fotbal, din câtre am înțeles. Și, între timp a venit un băiat care e cu fotbalul să filmeze ca să ducă la federație, că nu se poate juca. Și copii au spus: «Nene, haideți, că e cineva, un nene au zis… că e mort acolo»”, a povestit Cornel Feraru, martor.

Printre cei care au ajuns la fața locului de urgență a fost soțul femeii găsită moartă. Bărbatul nu și-a putut stăpâni lacrimile, el nu își poate explica ce s-a întâmplat cu soția lui, care dispăruse de la adresa unde locuiau împreună de aproape o săptămână.

“O echipă operativă complexă s-a deplasat la fața locului, a identificat persoana respectivă ca fiind o femeie a cărei dispariție a fost reclamată la Inspectoratul Județean de Poliție”, a  declarant Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, potrivit observator.tv.

Acum, familia dar şi sătenii, cred că femeia ar fi fost abuzată şi ucisă. Medicii legişti şi criminaliştii vor face lumină în acest caz.