Descoperire macabră! O femeie din Bihor şi-a găsit soţul în fântână, după ce a vrut să scoată apă
Bărbatul de 58 de ani din localitatea hihoreană Copăcel s-a spânzurat în fântâna din curtea casei. Motivul pentru care şi-a pus capăt zilelor nu este cunoscut încă, dar autorităţile au deschis deja o anchetă.
Tragedia s-a produs marţi dimineaţa. Bărbatul a băut în noaptea de luni spre marţi peste măsură, iar a doua zi, când a ieşit din casă i-a spus soţiei că merge să scoată apă din fântână. De fapt, el avea alte planuri, iar femeia a făcut descoperirea şocantă. Deşi a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, echipajul medical nu a mai putut face nimic ca să-l salveze.
„Medicii au încercat să-l resusciteze, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el”, a explicat şeful SMURD – UPU Bihor, Hadrian Borcea, potrivit ebihoreanul.ro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar în acest caz pentru moarte suspectă.