Descoperire macabră într-un cartier din Craiova. Piciorul unei femei lovite de o mașină a fost găsit pe acoperișul unei case, la două zile după accident

Publicat: 17/07/2018 | 16:35

Două zile au căutat anchetatorii piciorul unei victime dintr-un accident rutier petrecut în cartierul Mofleni din Craiova. Marți l-au găsit pe acoperișul unei case.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat a lovit o bătrână de 69 de ani care încerca să traverseze printr-un loc nepermis.

Femeia a decedat pe loc, iar polițiștii au descoperit că nu avea un picior. Anchetatorii au încercat să găsească membrul lipsă, dar acesta a fost descoperit de-abia marți, la aproximativ 100 metri de locul producerii incidentului.

O fetiță de 12 ani a descoperit piciorul pe casă

Piciorul femeii înfipt într-o copertină a fost văzut de o copilă de numai 12 ani care a dat alarma.

La fața locului au ajuns polițiștii criminaliști și un procuror. Femeia va fi înmormântată miercuri. (VEZI ȘI: ACCIDENT ŞOCANT LA VÂNĂTOARE! UN COPIL DE 9 ANI A RĂMAS FĂRĂ UN PICIOR!)