Descoperire șocantă în urmă cu puțin timp, în județul Argeș. Un bărbat a fost găsit fără viață și înghețat într-o fântână.
Pompierii au intervenit pentru scoaterea bătrânului, iar la fața locului au ajuns echipaje de poliție și criminaliști. Deocamdată nu se știe în ce circumstanțe a ajuns bătrânul în fântână și ce i-a cauzat moartea.
Rudele bărbatului de 76 de ani au fost cele care au sunat la 112. Oamenii l-au descoperit într-o fântână îngustă de pe un saivan, aflat în apropierea caselor în comuna Valea Mare Pravăț.
Imediat pompierii s-au mobilizat și au intervenit pentru scoaterea bărbatului cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, dar din păcate a fost prea târziu.
Bărbatul nu era dat dispărut și familia nu știe să fi avut vreun motiv să-și pună capăt zilelor. Cercetările au fost preluate de criminaliști, iar trupul bărbatului va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.
Bătrânul stătea singur în apropiere, avea câteva animale de care avea grijă și a fost găsit de familie când au fost astăzi pe la el. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.