Polițiștii din Călimănești încearcă să identifice identitatea unei persoane decedate, după ce i-ai găsit cadavrul pe râul Olt. Bărbatul are în jurul vârstei de 60 de ani și nu sunt cunoscute circumstanțele în care a murit.
Conform informațiilor oferite de Inspectoratul Județean de Poliție din Vâlcea, un individ a sesizat polițiștii din Călimănești cu privire la o persoană care se află în râul Olt și este posibil să se fi înecat. În urma apelului, un echipaj SMURD a început căutarea și-au găsit cadavrul bărbatului.
„Polițiștii din Călimănești au fost sesizați cu privire la faptul că pe râul Olt se afla o posibilă persoană înecată. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani, urmând să se stabilească identitatea acestuia.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj smurd care a declarat decesul persoanei în cauză, ulterior aceasta fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat IPJ Vâlcea. (CITEȘTE ȘI: Descoperire macabră în lacul Herăstrău. Un cadavru a fost găsit plutind, în zona restaurantelor)
Potrivit IPJ Vâlcea, la acest moment nu sunt cunoscute date cu privire la decesul individului din râul Olt. La Serviciul de Medicină Legală se va stabili care au fost împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața.
„În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Vâlcea.
În aceste clipe, nu este cunoscută nici identitatea cadavrului. În urma anchetei, oamenii legii vor încerca să stabilească cine este bărbatul și să transmită vestea tragică familiei acestuia. (CITEȘTE ȘI: Un copil de 13 ani a murit! A luat mașina părinților și s-a răsturnat în râul Olt)