Autoritățile spaniole au făcut o descoperire macabră, pe o plajă din Ibiza, în timp ce căutat un cetățean britanic dispărut în zonă. În locul acestuia, au găsit zece cadavre despre care nu se știe nimic.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a determina cine sunt acele persoane și cum au ajuns moarte pe plajă. Momentan nu se cunosc mai multe informații despre groapa comună. Ibiza este una dintre cele mai frecventate destinație turistică din lume de către tineri.
Ben Garland avea 25 de ani când a dispărut. Ultima oară fusese văzut în viață în luna ianuarie, când Ibiza a fost lovită de furtuna Gloria. Britanicul era pe un jet ski, iar geaca sa a fost găsită la o distanță de 300 de metri de țărm, în dreptul stațiunii Punta des Gat.
„În total, au fost găsite zece cadavre, dar niciunul nu era al lui Ben de fiecare dată când cineva este găsit, îmi sună telefonul, iar inima îmi stă în loc”, a povestit pentru Daily Mirror tatăl lui Mark Garland.
De curând tatăl lui Mark Garland a declara în presa spaniolă că este aproape să își piardă speranța să își găsească fiul, viu sau mort.
Furtuna Gloria, care a devastat părți din Spania cu ploi abundente și vânturi violente a făcut cel puțin 13 victime. Aceasta a măturat în Insulele Baleare – care includ insula de vacanță din Majorca – weekendul trecut, cu ploi torențiale şi vânt de peste 62 km/h.
Valurile uriașe au forțat unii rezidenți să-și evacueze locuințele și spărgeau malurile și bărcile erau distruse. Furtuna a lovit apoi Catalunya, Valencia și regiunile sudice din Murcia și Andaluzia cu ploaie și zăpadă, lăsând o urmă de pagube în stațiunile turistice.