Carieră muzicală, afaceri… Greu de strunit ambele! Dar Denisa Tănase tocmai asta face. Artista a intrat în afaceri, iar de atunci plătește tribut pentru că vrea să le facă pe amândouă. Concret, doarme puțin și e mai mereu în mașină.
Pe lângă businessul cu parfumuri și centrul de întreținere corporală pe care le-a deschis, Denisa se implică și în firma de catering a iubitului, iar asta înseamnă, cumulat, multe ore de muncă și foarte puține de odihnă.
Înainte să aibă propriul business, Denisa s-a implicat mai întâi în afacerea surorii sale, Raluca, apoi i-a dat o mână de ajutor iubitului ei, Mircea Brânzei, fără să se agite însă foarte tare. În momentul în care a decis să aibă un brand al ei, lucrurile s-au schimbat radical, scrie libertatea.ro.
„Habar nu aveam ce înseamnă, în primul rând. Nu mă așteptam să fie nici ușor, dar nici greu. Mi-a zis Mircea odată o chestie pe care nu am înțeles-o. Eu stăteam foarte mult timp pe telefon cu prietenele mele, vorbind nimicuri, iar el mi-a zis că o să văd eu că atunci când o să încep cu parfumurile, nu o să mai am timp să mai vorbesc cu ele. Mă gândeam atunci: ce aș putea să fac atât de mult? Adică trimit un e-mail, muncesc un pic, dar cât să stau? Acum înțeleg. Câteodată, nu am timp nici să dorm. Dorm 4-5 ore pe noapte. Nici nu simt oboseala, lucrurile avansează cu o viteză atât de mare, încât nu am timp să mă gândesc la asta”, a mărturisit Denisa pentru libertatea.ro.