Denisa Tănase, confesiuni despre primul copil: „Doamne ajută să fie…”
Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi are gânduri mai în viitorul apropiat. Cântăreața își dorește să se căsătorească din nou, însă de această data petrecerea va fi una mai restrânsă. Mai mult, blondina a oferit detalii despre planurile de a deveni mămică pentru prima oară.
Deși a mai fost căsătorită o dată, Denisa de la Bambi nu a rămas cu sechele și e dispusă să facă marele pas alături de omul de afaceri Mircea Brânzei, cel care-i este iubit deja de câțiva ani. Nu au stabilit încă data marelui eveniment din viața lor, însă nașii i-au ales deja.
”Nu avem planuri în direcția asta (n.r nunta), însă chiar dacă am avea n-am mai putea în acest an. Îmi doresc o nuntă restrânsă. (…) Mie îmi place mai mult emoția și evenimentul să fie mai restrâns cu persoane foarte apropiate. (…) Am vorbit, avem și nași, ne-am organizat în direcția asta”, a declarat Denisa Tănase la Antena Stars.
De la începutul anului, Denisa Tănase a vorbit despre dorința arzătoare de a deveni mămică pentru prima oară. Ea și Mircea își doresc un copil cât de curând.
„Da, ne dorim un copil. Doamne ajută să fie la un moment dat pe drum, tocmai pentru că ne dorim. În momentul acesta nu am nici un anunț de făcut”, a declarat Denisa Tănase.