Denisa Tănase a fost jefuită în Polonia: ”Sunt curioasă ce mai urmează să se întâmple”
Magazinul de parfumuri din Polinia, deținut de Denisa Tănase, a fost jefuit. Fosta cântăreață de la Bambi a povestit pe rețelele de socializare că i-a fost furată aproape toată marfa care era expusă. Câți bani a pierdut antreprenoarea?
Denisa Tănase este deținătoarea brandului My Geisha. Acesta cuprinde peste 40 de lanțuri de magazine, în care se vând parfumuri și uleiuri arăbești, produse de make-up și skincare de top.
Ultimul și cel mai recent magazin deschis de către Denisa este cel din Polonia, care a fost jefuit chiar înainte cu o zi de marea inaugurare. Astfel, Denisa și Raluca Tănase s-au chinuit în zadar, pentru a pregăti viitorul magazin My Geisha din Polonia să fie impecabil și pus la punct.
Pe rețelele de socializare, antreprenoarea le-a povestit internauților că de pe rafturi au fost luate aproape toate produsele pe care le pregătiseră pentru viitorii clienți. Astfel că șansa lor de a avea o deschidere ca la carte stă acum în marfa pe care o au la București, doar că transportul va dura în jur de două zile. Chiar și așa, deși angajații săi și chiar și Raluca Tănase s-au arătat extrem de afectați de acest incident, soția lui Mircea Brânzei își păstrează optimismul.
Denisa Tănase: ”Ni s-au furat aproape toate parfumurile expuse pentru testare”
Vedeta spune că trebuie să meargă mai departe în orice condiții, căci nu se poate opri acum, după atâta muncă, din cauza unui fapt de acest fel.
”Noi am vrut să avem totul pregătit, mai trebuia făcută doar curățenia de dimineață. Între timp, peste noapte, ni s-a furat foarte multă marfă. Aproape toate parfumurile expuse pentru testare, 35 de fonduri de ten de pe raft, încă nu știm. Ajungem acolo și vedem dacă ne-a rămas ceva marfă să expunem.
O să ne vină ceva suplimentare de la București, dar asta o să dureze între 24 și 48 de ore. Sunt curioasă ce mai urmează să se întâmple, dar eu sunt pozitivă. S-a întâmplat, trecem peste, găsim soluții, ne vedem de obiectivele noastre și ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, nu ne putem bloca în chestia asta”, a spus Denisa Tănase, pe pagina sa de Instagram.