Denisa Știrbulescu, una dintre vedetele Campionatelor Mondiale ale Polițiștilor: a câștigat trei medalii de aur, una de argint și una de bronz
Delegația României s-a întors cu nu mai puțin de 60 de medalii de la Campionatele Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, desfășurate la Rotterdam și la care au participat peste 10 mii de sportivi din 70 de țări. Astfel, reprezentanții Ministerului de Interne au ocupat locul 18 în ierarhia pe medalii, iar una dintre cele mai titrate sportive din România a fost Denisa Știrbulescu.
Ea a dominat întrecerile de atletism, unde a obținut cinci medalii, dintre care trei de aur. Denisa Știrbulescu a câștigat proba de 800 de metri și a făcut parte din ștafetele victorioase de la 4×100 de metri și 4×400 de metri. Totodată, sportiva în vârstă de 26 de ani a terminat pe poziția a doua proba de alergare de 10 kilometri și pe locul al treilea la 5 kilometri.
„Ți se face pielea de găină când ești pe podium, cu drapelul României în mâini și ți se înmânează medaliile. Fiecare probă a fost cu emoțiile ei, fiecare pas făcut a fost cu sufletul către țară, fiecare medalie câștigată a fost cu gândul că zilele nenumărate de antrenamente și munca au dus la acel moment. Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea pe care am avut-o participând la World Police & Fire Games din Rotterdam, sunt fericită pentru rezultatele obținute, dar mai ales pentru prieteniile legate și pentru oamenii pe care i-am cunoscut”, a declarat multipla campioană mondială a polițiștilor, Denisa Stirbulescu.
Tot ea a mai spus: „Participarea la o asemenea competiție a reprezentat o experiență deosebită pentru dezvoltarea mea personală și profesională. Am muncit mult pentru a atinge nivelul competiției care este solicitat pentru a reuși o performanță. Sunt aici pentru a câștiga! – acesta a fost motto-ul după care m-am ghidat și care mi-a dat motivația să dau 110%. Așa voi face și la viitoarele campionate mondiale!”