Denisa Despa, dansatoarea preferată a maneliștilor, renunță la dans! ”Multe episoade m-au marcat!”
Denisa Despa este una dintre dansatoarele cele mai solicitate la petrecerile maneliștilor. S-a făcut cunoscută datorită meseriei sale, însă acum vrea să renunțe. ”Voi renunța la acest capitol”, spune ea, fiind hotărâtă să se retragă după 15 ani de activitate.
„Voi renunţa la acest capitol, la dans, după 15 ani. În această valiză vor sta costumele mele, le voi pune într-un cufăr, în pod. Costumele mi-au adus succes şi am făcut, cu ele, multă lume fericită. Nu am avut parte de prea multe episoade negative, dar ele au existat. Au fost multe episoade care m-au marcat, atât cele pozitive, cât şi cele negative, din care am avut foarte multe de învăţat, dar am acceptat foarte multe chestii. Nu mă mai regăseam eu, ca şi om, de aceea renunţ la acest capitol”.
Denisa Despa recunoaște că a fost vorba despre o meserie bănoasă și că a început să o practice doar ca pe un hobby. A început să danseze atunci când avea 12 ani, iar părinții săi au aflat mult mai târziu adevărul despre ocupația ei.
”Mi-a fost foarte dificil să dau explicaţii, pentru că ştiu că părinţii mei nu erau niciodată de acord. Eu proveneam dintr-o familie liniştită, normală, dar totuşi eu am fost un copil rebel care a luptat pentru visul său şi pentru ceea ce şi-a dorit să facă”.
Nopțile pierdute i-au cauzat Denisei multe probleme de sănătate de-a lungul timpului. A mers la foarte mulți medici, are în continuare stări de somnolență. Însă, încheind acest capitol din viața ei, Denisa se simte ”un om normal și un om fericit, cu principii, idei și multe alte planuri de viitor”.
”Eu chiar nu am nicio legătură cu acest gen muzical” (n.n. manelele), a mai declarat Denisa Despa la o emisiune TV și preluată apoi de WOW.biz.