Denisa Despa a postat pe rețelele de socializare, pe Instastory, scurte videoclipuri prin care le arată internauților că este bandajată. Potrivit imaginilor, aceasta ar avea mâna ruptă.
Denisa Despa, ”prințesa dansului”, a reușit să își șocheze prietenii de pe rețelele de socializare, după ce s-a filmat în timp ce le arăta că are mâna ruptă. Dansatoarea, chiar și cu mâna bandajată, le zâmbește celor din mediul online. Iar, la două ore după ce a postat imaginile când se afla în mașină, aceasta a făcut o oprire la salonul de înfrumusețare. Chiar și atunci, Denisa Despa le-a mai arătat, încă o dată, urmăritorilor de pe internet faptul că are mâna în ghips. Până în acest moment, aceasta nu a făcut nicio declarație despre cum a ajuns în această situație.
Prințesa dansului a fost însărcinată cu gemeni în urmă cu mai mulți ani, însă din nefericire a pierdut sarcina chiar în al doilea trimestru. Ea a povestit episodul care a marcat-o cumplit. Aceasta a dezvăluit că în urmă cu mai mulți ani se bucura extrem de tare de faptul că va deveni mămică. Aflase deja că urmează să aibă gemeni, însă în al doilea trimestru de sarcină, atunci când deja era însărcinată în patru luni și jumătate, a pierdut sarcina.
„Eu în această viață, în prima mea relație când trebuia să mă căsătoresc, am fost însărcinată și am pierdut sarcina la patru luni jumate cu gemeni și am rămas cu o dezamăgire foarte profundă. S-a întâmplat în urmă cu 11-12 ani, am trecut peste și încă am rămas cu o sensibilitate.
Am foarte mare sensibilitate la copii și de câte ori am ocazia să fac un bine și să fiu un părinte spiritual, să le fiu alături, o fac cu mare drag”, a spus Denisa Despa la Antena Stars.
Sursă foto: Arhivă CANCAN / instagram Denisa Despa