Demitere în Poliție după moartea tinerei de 18 ani din Suceava. Detalii cutremurătoare din anchetă
Au apărut noi detalii în cazul decesului Ioanei Pavăl, tânăra de 18 ani din Suceava. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora tânăra și-ar fi pus capăt zilelor din cauza relației abuzive pe care ar fi avut-o cu un polițist in Broșteni. Bărbatul a fost demis din funcție, după moartea ei. Atenție, urmează detalii care pot afecta emoțional!
Ioana Pavăl, o tânără de doar 18 ani, și-a pus capăt zilelor. A fost găsită spânzurată de clanța ușii, în casă. Potrivit informațiilor care au apărut în spațiul public, tânăra de doar 18 ani ar fi fost victima unor abuzuri aplicate de șeful Poliției din Broșteni. Cei doi ar fi avut o relație amoroasă de doi ani. Tânăra a fost găsită fără suflare de sora ei mai mică, în cursul zilei de luni, 12 august 2024, în locuința din județul Suceava.
Potrivit datelor, șeful Poliției din Broșteni ar fi umilit-o și bătut-o constant pe tânăra de 18 ani. Înainte să fie găsită spânzurată, i-a trimis bărbatului un mesaj prin care dădea de înțeles că își va pune capăt zilelor. După incidentul tulburător, autoritățile au luat decizia ca bărbatul în cauză să fie demis din funcția deținută în Poliție.
Demitere în Poliție după moartea tinerei de 18 ani din Suceava
Dragoș Ursu, șeful Poliției orașului Broșteni, a fost demis din funcție în urma informațiilor aflate de anchetatori. Bărbatul ar fi supus-o pe Ioana Pavăl la acte de agresiune, maltratare și umilință. Ancheta se află în plină desfășurare. Bărbatul urmează să își desfășoare activitate pe o funcție de execuție din cadrul unei secții rurale de poliție arondată Poliției Municipiului Suceava. A fost pornită și o anchetă internă.
„Începând cu data de astăzi, 14.08.2024, șeful Poliției orașului Broșteni, a fost eliberat din funcția de conducere, urmând să își desfășoare activitatea pe o funcție de execuție, din cadrul unei secții rurale de poliție, arondată Poliției Municipiului Suceava. Măsura a fost dispusă în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale și pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfășurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă. Poliția Română este un garant al respectării legii, dar și al normelor deontologice, astfel de măsuri dispuse, având rolul de a întări încrederea populației în instituție și de a înlătura orice dubii privind abordarea profesionistă, imparțială și obiectivă a tuturor problematicilor din sfera de competență”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.
sursă foto: Pixabay
This browser does not support the video element.