Demisie la Casa Albă! Anunțul a fost făcut: “A fost o onoare să îmi servesc ţara…“
Casa Albă a anunţat marţi demisia lui Gary Cohn, principalul consilier economic al preşedintelui Donald Trump, informează agenţiile internaţionale de presă.
Cohn s-a opus tendinţelor protecţioniste din cadrul administraţiei SUA, remarcă Reuters, DPA şi AFP. Demisia sa a survenit după anunţul lui Trump privind impunerea unor tarife asupra importurilor de oţel şi aluminiu, care vor afecta în special Canada şi Mexicul.
Un comunicat al Casei Albe preluat de Reuters citează o declaraţie a consilierului demisionar: “A fost o onoare să îmi servesc ţara şi să implementez politici economice de stimulare a creşterii, în folosul poporului american, în special aprobarea reformei istorice a fiscalităţii. Îi sunt recunoscător preşedintelui pentru că mi-a oferit această ocazie şi îi urez lui şi administraţiei mari succese pe viitor”.
Potrivit presei americane citate de DPA, Cohn a apreciat că barierele protecţioniste anunţate de preşedintele SUA vor fi urmate de retorsiuni care vor lovi alte ramuri ale industriei americane. În cele din urmă, a prevalat opinia altor apropiaţi ai lui Trump, care au considerat că este mai importantă onorarea promisiunilor acestuia din campania electorală, în urma cărora republicanii au atras multe voturi din rândul angajaţilor din industrie.
Gary Cohn, veteran al Wall Street, fost bancher la Goldman Sachs şi arhitect al reformei fiscale din 2017, nu este primul demisionar dintr-o poziţie-cheie la Casa Albă. În august anul trecut, din echipa lui Trump a plecat Steve Bannon, consilier răspunzător de strategia preşedinţiei. În februarie anul acesta, au demisionat Rob Porter, şeful de personal al administraţiei prezidenţiale, şi Hope Hicks, directoare de comunicare, una din cele mai vechi colaboratoare ale lui Donald Trump.