Delia, Ștefan Bănică și Loredana au donat peste 37.000 de euro, la teledonul Români Împreună, organizat de trustul Intact

De: C. C.
Publicat: 02/04/2020 | 18:00

Delia, Ștefan Bănică și Loredana s-au numărat printre vedetele care au donat sume importante de bani la teledonul ”Români Împreună„, organizat duminica trecută de trustul Intact, în vederea strângerii de fonduri pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente și aparatură medicală. Delia, Ștefan Bănică și Loredana au donat împreună peste 37.000 de euro şi au susţinut şi mini-recitaluri live, din propriile case. Cei trei artiști au donat împreună peste 37.000 de euro şi au susţinut şi mini-recitaluri live, din propriile case.

„Am spus-o mereu, fraților, depindem unul de celălalt. Chiar dacă oamenii aceștia în halate albe sunt în rândul întâi și își riscă sănătatea lor și a familiilor lor pentru noi, și noi, ceilalți, putem ajuta. Indiferent că donezi ceva, că trimiți ceva, că ai un gând bun, totul contează. Banii noștri se vor duce acolo unde este nevoie, în prima linie, pentru echipamente de protecție pentru doctori și personalul medical. Pentru că fără ajutorul lor nu putem merge mai departe”, a spus Ștefan Bănică. Artistul a donat în cadrul teledonului suma de 10.000 de euro.

„Mă bucur că ajutăm fiecare cu ce putem ca să învingem în acest război cu un dușman invizibil care are atâta forță de distrugere. Eu cred că binele va învinge și, chiar dacă sunt atâtea vești triste care ne bombardează în fiecare secundă, că speranța nu trebuie să dispară. Sunt convinsă că împreună vom reuși. Vreau să fac și eu o mică donație, suma de 10.000 de lei spitalului din Onești, unde m-am născut”, a spus Loredana.

“De când a început problema asta, am donat în repetate rânduri, eu și soțul meu, dar vreau să donăm și azi, prin intermediul vostru. Așadar, donăm 25.000 de euro, din partea mea și a soțului meu, Răzvan”, a spus Delia.

 

Peste 150 de apeluri telefonice, în medie, preluate de cãtre fiecare vedetă

Pe parcursul a șașe ore, vedetele ce au participat la teledonul ”Români Împreună” au răspuns la 6.227 de apeluri, ceea ce înseamnă că timp de 173 de ore, 7 minute și 52 de secunde, fiecare vedetă a răspuns în medie la aproape 156 de apeluri.

Teledonul ”Români Împreună” a adunat, doar până acum, cu ajutorul a zeci de mii de români, oameni simpli, vedete, dar şi companii româneşti sau multinaţionale peste 4 milioane de Euro, bani ce vor fi folosiți pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru terapie intensivă și echipamente de protecție împotriva virusului Covid 19 şi suma nu se opreşte aici.