Delia și Loredana Groza, moment incendiar pe scena de la iUmor! Cele două artiste s-au sărutat pe gură, în direct, spre deliciul telespectatorilor.
De-a lungul timpului, au tot existat zvonuri conform cărora între Loredana Groza și Delia nu ar exista o relație prea strânsă. Însă… cele două dive au infirmat orice speculație cu ultima lor apariție împreună. Loredana va veni la gala premiilor iUmor, în cadrul emisiunii de miercuri 12 mai.
Artista va avea un moment spectaculos, iar la final Delia renunță la inhibiții și se duce și o sărută pe buze pe Loredana. În promo-ul emisiunii „iUmor” se poate vedea un mic cadru, dar întreg momentul va fi difuzat diseară.
„Să zicem că Delia i-a furat sărutul lui Bendeac”, a comentat un internaut. „Trebuia să le pupe pe ambele el”, a răspuns un altul.
Jurata de la ”iUmor” nu este recunoscută doar pentru vocea ei excepţională, ci şi pentru că este una dintre cele mai nonconformiste prezenţe din industria muzicală. Dar… puțini sunt cei care știu că artista are, de fapt, la bază o altă meserie. (CITEȘTE ȘI: DELIA, “INCOGNITO” LA TERASĂ, DAR TOT #FĂRĂMASCĂ)
Fiica Ginei Matache a absolvit Liceul Dinu Lipatti din Capitală, iar apoi a făcut Conservatorul, secția de Pedagogie. Astfel, Delia ar fi trebui să ajungă… profesoară! Doar că… artista mărturisește că se bucură de faptul că lucrurile au luat o altă turnură. Și asta pentru că, potrivit acesteia, nu ar fi fost înarmată cu destulă răbdare pentru a profesa în acest domeniu.
Am făcut liceul Dinu Lipatti și apoi Conservator, secția Pedagogie. Deci ar fi trebuit să fiu profă, dar nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva. Știu să explic omului cum să cânte ceva, am învățat asta la «X Factor». Cum să scoată ce e mai bun dintr-o piesă, ce să își imagineze când cântă. Dar să am răbdare cu toată lumea și să fiu obligată să fac asta, nu aş fi rezistat. Așa că a fost bine că nu am ajuns profesor”, a spus Delia în cadrul unui podcast.