Delia și Antonia, pe scena de la „Nocturn” – primul concert Carla’s Dreams de la Romexpo

De: Cancan
Publicat: 20/05/2019 | 14:31

Sâmbătă seara, Romexpo a fost plin de oameni veniți să îi vadă live pe artiștii lor preferați. După trei concerte sold out la Arenele Romane, Carla’s Dreams au cântat pentru prima dată la Romexpo, în fața a 8500 de fani, în super show-ul „Nocturn”, o experiență începută în online cu multe piese și testimoniale lansate de-a lungul a 200 de zile, precum „Ne topim”, „Itsova”, „Ca benzina” „Luna” și care a continuat cu un eveniment pe care publicul nu îl va uita prea curând.(CITEȘTE ȘI: ÎN SFÂRȘIT, S-AU ÎMPĂCAT! AVEM IMAGINILE CU BIANCA DRĂGUȘANU ȘI FOSTUL, SĂRUTÂNDU-SE)

Delia și Antonia au urcat pe scena de la Romexpo și au simțit din plin energia publicului Carla’s Dreams. „Am fost alături de Carla’s Dreams încă de la primul lor concert de la Arenele Romane și mă bucur că am fost parte și din primul lor show de la Romexpo. Multă căldură din partea publicului, energie și emoție”, a spus Delia. La rândul ei, Antonia a adăugat: „Nu pot să vă spun câte emoții am avut când urma să ies pe scenă. M-am bucurat că m-au invitat cei de la Carla’s Dreams la primul lor concert de la Romexpo și am fost impresionată: de public, de scenă, de producție.(NU RATA, AICI: MIHAELA RĂDULESCU A FĂCUT CRIZE DE NERVI LA FILMĂRILE DE LA FERMĂ: ”A JIGNIT CONCURENȚII, A AMENINȚAT CĂ PĂRĂSEȘTE PROIECTUL ȘI…”)

Emoțiile au fost cu atât mai mari, cu cât am cântat în premieră noua mea colaborare cu Carla’s Dreams – piesa „Anxietate”.” Cel mai grandios show al unui artist român „Nocturn” este evenimentul cel mai grandios al unui artist român, cu o producție impresionantă de care s-au ocupat peste 100 de oameni, cu scenă de 62 de metri liniari, 350 de mp de led, 4 kilometri de cablu, 1000kw consum, 400 de lumini, cel mai puternic sistem de sonorizare in țară, 20 de tiruri cu echipamente, grafică dedicată.

Din punct de vedere al scenografiei, conceptul show-ului „Nocturn” a fost unul industrial, cu multe cuști retroluminate în care au apărut pe rând dansatori sau instrumentiști și cu ventilatoare în fundalul scenei. Un alt element scenotehnic impresionant a fost cercul central de lumini care cobora deasupra scenei. De asemenea, band-ul a fost acompaniat de o orchestră simfonică: viori, violoncele, viole, trompete, trombon, tenori, dar și de o trupă de percuționiști pe butoaie.

Din setlist-ul de la concert nu au lipsit nici „P.O.H.U.I”, „Născuți în Moldova”, „Până la sânge”, „Imperfect” sau „Eroina”. Nu au lipsit elementele și efectele speciale de scenă, lasere, lumini, foc de artificii grandios la final.(NU RATA, AICI: BRIGITTE ȘI PASTRAMĂ AU STABILIT DATA EXACTĂ A NUNȚII + PE LISTA DE INVITAȚI SE AFLĂ 350 DE PERSOANE)