Delia, la un pas de tragedie în vacanță: ”Îmi făceam tot felul de scenarii. A fost puțină panică”

Publicat: 16/01/2021 | 17:50

Delia a fost la un pas de tragedie într-una dintre vacanțele în care a fost plecată cu soțul ei. Artista le-a povestit fanilor experiența neplăcută prin care a trecut.

Delia a avut parte de momente de panică în timpul unei vacanțe în Austria. Artista și soțul ei sunt pasionați de excursiile montane, așa că… și atunci au decis să exploreze muntele. La un moment dat, Delia a observat un loc bun pentru poze spectaculoase, dar avea să aibă parte de șocul vieții sale.

Nu a respectat traseul stabilit, iar cântăreața a fost la un pas să cadă în gol. Din fericire, însă, Delia s-a ales doar cu câteva julituri și o sperietură zdravănă.

”Era să cad de pe munte. Eram în Austria, m-am abătut de la traseu. I-am zis lui Răzvan să urcăm până într-o zonă de stânci. Am zis că pozele ar arăta foarte bine dacă m-aș duce mai aproape, deși era în afara zonei de traseu.

Era cu foarte multe pietre, nu mi-am dat seama la urcare cât e de nasol, nu am mai putut să cobor. Nu puteam nici să stau în picioare. A fost puțină panică, a fost dubios, îmi făceam tot felul de scenarii”, a povestit Delia Matache în cadrul unui interviu.

Delia și soțul ei, vacanță exotică în Tulum

Delia și soțul ei, Răzvan Munteanu, se relaxează în Tulum, cea mai în vogă destinație a momentului. Multe vedete din showbiz-ul românesc au ales să petreacă aici, însă… contrar așteptărilor, Delia a fost extrem de dezamăgită de ceea ce i-a oferit această destinație.
„OK! Deci! Tulum nu este pentru mine! E haos din foarte multe puncte de vedere. Da! Sunt locații frumoase (dacă ai bănuți mulți). În rest, mult bumtzi-bumtzi, shamanisme cu tămâie, mult avocado, multă amețeală, multă lume și mult zgomot”, a mărturisit Delia pe Instagram.