Delia l-a dat de gol pe Mihai Bendeac! De ce a rupt actorul contractul cu Antena 1
Delia Matache a făcut primele declarații cu privire la plecarea lui Mihai Bendeac de la Antena 1. Actorul a rupt contractul cu producătorii emisiunii „iUmor”, iar colega sa a dezvăluit motivul real pentru care acesta a recurs la un asemenea gest.
Toată lumea se întreabă în acest moment care ar fi realul motiv pentru care Mihai Bendeac a luat decizia de a pleca de la postul de televiziune cu care a avut un contract lung în ultimii ani. CANCAN.RO a aflat mai multe detalii (vezi aici), însă, Delia Matache, fosta colegă de platou a acestuia, a oferit o reacție neașteptată.
Delia Matache a dezvăluit realul motiv pentru care Mihai Bendeac a plecat de la Antena 1
Plecarea lui Mihai Bendeac a creat multă dezamăgire în rândul celor care au urmărit de-a lungul timpului emisiunea „iUmor”, de pe Antena 1. Oamenilor nu le-a venit să creadă că actorul a fost dispus să părăsească postul de televiziune fără să ofere și o explicație pertinentă înainte. Totuși, Delia a venit cu răspunsul mult așteptat.
Recent, Delia Matache a făcut un live pe contul său de TikTok, unde a vorbit, printre multe altele, despre plecarea lui Mihai Bendeac de la „iUmor”. Vedeta a fost luată la întrebări de către fanii săi, deoarece aceștia și-au dorit un răspuns ferm. Așa cum era de așteptat, cântăreața a evitat să răspundă, însă a lăsat să se înțeleagă faptul că Mihai ar fi fost foarte supărat pe toată producția de la Antena 1.
„De ce nu mai e Bendeac la iUmor? Întrebați-l pe el. Practic, nu a mai vrut să vină pentru că l-au deranjat anumite lucruri. A și spus omul câteva sau nu știu dacă a spus. Nu a mai vrut să vină. Este fiert, a fost fiert să nu mai vină, efectiv”, a declarat Delia Matache pe TikTok.
This browser does not support the video element.