DELIA a împlinit 35 de ani şi a dat o petrecere de pomină! Vezi imaginile de la aniversarea cântăreţei
Petrecerea a avut loc în centrul vechi din Capitală, iar printre invitaţi s-au numărat Corina, Flick, Alina Eremia, Codin Maticiuc, care s-au bucurat alături de năstruşnica vedetă de o distracţie pe cinste. Delia a respectat tradiţia de anul trecut şi a ales o costumaţie ieşită din comun, folosind un ruj excentric pentru a completa look-ul rock.
Unii o adoră, alţii o contestă, însă este cert că Delia are una dintre cele mai bune voci autohtone şi munceşte pe brânci pentru tot ce a reuşit să facă din anii 2000, până acum. A cunoscut celebritatea ca jumătatea blondă a trupei N&D, iar apoi s-a reinventat constant, scoţând hit după hit. Chiar dacă mulţi nu-i “gustă” spiritul liber şi excentric, Delia îşi vede mai departe de viaţă, carieră şi căsnicia cu cel care îi este partener şi în afaceri, Răzvan Munteanu.