De mult timp unul dintre cele mai controversate subiecte atunci când vine vorba despre Delia este cel legat de copii. Mulți se întreabă de ce artista nu a făcut pasul cel mare până acum sau dacă are de gând să îl facă în viitor. Delia a dat cărțile pe față și a spus tot despre acest subiect.
Invitată în podcast-ul lui Micutzu, Delia a vorbit despre acest subiect și a spus tot. Pentru moment artista nu se gândește la un copil. Cântăreața a mărturisit că gena familiei a fost deja dusă mai departe de către sora sa. Deși îi plac foarte mult copii și iubește să petreacă timp cu nepoțeii săi, artista nu își dorește momentan un copil al ei. (CITEȘTE ȘI: DELIA A STÂRNIT CONTROVERSE, DUPĂ CE S-A AFIȘAT CU O BURTICĂ SUSPECTĂ. ARTISTA AȘTEAPTĂ PRIMUL SĂU COPIL?)
„Gena familiei a fost dusă mai departe. Şi sunt şi doi. Sunt topită după ei, dar am opţiunea să plec când vreau să plec. Mie mi se pare o doză de egoism şi faptul că aduci un copil în lumea asta. Nu mi-ar plăcea să aduc un copil azi, în lumea în care trăim. Doar pentru plăcerea mea l-aş face. Să zică lumea: Gata, ba, a făcut copil! A apărut copilul. E o presiune… Deşi sunt obişnuită să discut despre asta, în orice interviu sunt întrebată”, a declarat Delia.
Delia a mai spus că odată cu un copil vine și o mare responsabilitate. Cântăreața a declarat că nu se simte pregătită să facă față presiunii și tuturor discuțiilor de mămici. Însă artista nu exclude în totalitate posibilitatea de a avea un copil.
„Doamne, sunt şi grupurile alea de mămici, văd la sor-mea. Sunt nişte discuţii acolo… Clar nu îmi doresc aşa ceva. Eu zic că suntem mulţi, suntem o planetă aglomerată. Ne face rău că suntem mulţi. Nu ar trebui să fim aplaudaţi că ne abţinem?!”, a mai spus Delia.
(VEZI ȘI: DELIA ȘI-A SCHIMBAT DIN NOU LOOK-UL! CUM ARATĂ ACUM ARTISTA CU PĂRUL ”CURCUBEU”)
Sursa foto: Facebook