LIDER. Donadoni crede ca Del Piero poate insufla italienilor dorinta de victorie AMINTIRI. Robby Baggio a dus Italia in finala World Cup 1994 Renastere. Selectionerul italian vrea sa faca din atacantul lui Juventus ce a fost Roberto Baggio pentru „squadra azzura” in CM 1994 Sebastian Stan Ghinion mare cu capitanii la acest turneu final pentru italieni. Au inceput cu Cannavaro, care nici nu a apucat sa joace un minut, accidentandu-se. A urmat Buffon, dar a primit trei goluri in meciul de debut. Pentru disputa cu noi, banderola va fi purtata de Alessandro Del Piero. Ultima oara, atacantul lui Juventus a fost capitan in 2005, intr-un meci contra Moldovei, iar inainte mai fusese de alte patru ori pentru echipa Italiei. Donadoni va schimba si tactica. Il va aduce pe Del Piero foarte aproape de Luca Toni. „Nu conteaza cine va marca in meciul cu Romania. Poate sa o faca si Buffon”, a declarat golgheterul lui Bayern, aratand ca italienii nu sunt chiar asa increzatori pentru rezultatul partidei de diseara. Fanii italieni ii cer lui Roberto Donadoni sa atace si sa califice Italia mai departe, si vad acest lucru posibil prin renuntarea la Di Natale, care sa fie inlocuit de rebelul Cassano. O Italia fortata sa atace este ceea ce asteapta Piturca, care isi poate pune in aplicare „satanicul” joc de contraatac. Speram sa fie 666.