În urmă cu doar câteva luni, la începutul primăverii, Deea și Dinu Maxer anunțau că au semnat actele de divorț. Deși au decis să o apuce pe drumuri separate după o relație de 18 ani, cei doi au rămas în relații bune de dragul celor doi copii pe care îi au împreună. Iar, recent, aceștia au fost nevoiți să stea unul lângă altul chiar la ziua de naștere a fiicei lor. Ce au făcut cei doi de dragul Maysei?
Deși au rămas în relații bune după divorț, Deea și Dinu Maxer evită întâlnirile prea dese. Aceștia au spus că singurele discuții pe care le mai au acum sunt legate de cei doi micuți. Iar, recent, foștii soți au trebuit să facă front comun. Ieri fiica lor a împlinit 4 ani, iar cei doi părinți i-au organizat împreună ziua de naștere.
Așa cum spuneam, ieri, 18 octombrie, fetița celor doi artiști și-a aniversat ziua de naștere. Maysa a împlinit 4 ani și a fost sărbătorită așa cum se cuvine. Deea și Dinu Maxer i-au organizat micuței o petrecere pe cinste, la grădiniță, iar ambii au făcut front comun pentru a îi îndeplini toate dorințele fetiței.
Tort cu prințese, multe baloane, animatoare pentru copii, cadouri și multă, multă distracție. De toate acestea a avut parte Maysa. Cei doi părinți s-au distrat alături de cei mici și fiecare dintre ei a avut grijă să imortalizeze momentul. Aceștia au postat în mediul online mai multe fotografii de la eveniment, pe care le-au însoțit de câte o urare specială.
„La mulți ani, gărgărița lui tati! Maysa a avut parte de o surpriză la grădiniță de ziua ei! Am fost cu toții alături de ea, dar și prințesa ei preferată Belle (din Frumoasa și Bestia), atât în realitate, cât și pe tort”, a scris Dinu Maxer, în mediul online.
„4 ani. La mulți ani, suflețica mea! Nu uita! Super-puterea ta este iubirea!”, a fost mesajul pe care Deea Maxer l-a scris pe Instagram.
De altfel, ziua micuței Maysa nu a fost singura dată când Deea și Dinu s-au întâlnit. Recent, cei doi au fost invitați la un eveniment în familie, iar fiecare dintre ei a apărut alături de noul partener. Deea a venit însoțită de iubitul ei, Robert, iar Dinu Maxer și-a făcut apariția la brațul Magdalenei Chihaia, noua iubită.
„Relațiile sunt normale, există comunicare, copiii se înțeleg foarte bine atât cu Robert, cât și cu Magda. Părinții Ayanei, fetița botezată ieri, sunt nașii Maysei. Simona, mama ei, Simona Maxer, este cea mai bună prietenă a mea. Ne leagă o prietenie de peste 16 ani. Așa că, da, am fost invitați la eveniment. A fost un eveniment în familie, ce-i drept, a fost un eveniment intim, foarte frumos. Au fost înconjurați doar de familie și apropiați”, a spus Deea Maxer, potrivit WOWbiz.ro.