Deea Maxer și actuala iubită a lui Dinu au fost prietene?! Artistul a spus care este, de fapt, adevărul
După o relație de mai bine de 18 ani și doi copii, Dinu și Deea Maxer au decis să o ia pe drumuri separate. Deși nu s-au despărțit de mult timp, artistul și-a găsit liniștea în brațele altei femei. Recent, în spațiul public au apărut zvonuri potrivit cărora, actuala parteneră a lui Dinu ar fi fost prietenă cu fosta lui soție. Cântărețul nu a dorit să mai lase loc de interpretări, astfel că a decis să lămurească situația.
Dinu Maxer nu a pierdut deloc timpul, iar la câteva săptămâni după ce s-a despărțit oficial de mama copiilor lui, s-a afișat la brațul altei femei. Se pare că noua sa relație avansează pe zi ce trece, iar artistul are numai cuvinte de laudă la adresa brunetei.
CITEȘTE ȘI: DE ASTA AU DIVORŢAT? CE I-A SPUS MAMA LUI DINU MAXER DESPRE DEEA, ÎNAINTE DE SEPARARE: „ASTA NU MAI E…”
Deși a explicat în repetate rânduri că povestea lor este la început și nu dorește să se grăbească, Dinu recunoaște că lângă Ada se simte fericit.
Deea Maxer și noua iubită a lui Dinu au fost prietene?!
Despre noua relație a lui Dinu Maxer s-au scris multe lucruri, însă cea mai nouă ipoteză a reușit să îi șocheze pe fani. În spațiul public a apărut recent informația potrivit căreia, Ada se cunoaște cu Deea, ba chiar ar fi fost și prietene în trecut.
„Se înscrie, într-adevăr, într-un criteriu al meu, se pare că, într-adevăr, femeia pe care pot să o îndrăgesc foarte mult, este brunetă și are ochii căprui. Eu nu vreau să mă căsătoresc în acest moment. Este o relație care este la început și dacă se va aprofunda, dacă va deveni serioasă, o să apar și o să declar. O să apară și ea alături de mine și o să accepte poziția de persoană publică.
Nu, nu este adevărat! (n.r. faptul că Deea și actuala lui iubita au fost prietene). Ele nu se cunosc. Nici măcar acum, după atâta timp de când, mă rog, oarecum este cunoscută relația mea, nu s-au întâlnit”, a mărturisit Dinu Maxer, pentru antenastars.ro.
Cine este și cu ce se ocupă noua iubită a lui Dinu Maxer
Ada are o poveste de viață oarecum asemănătoare cu cea a lui Dinu Maxer, conform unei surse din anturajul cuplului. După șase ani de căsătorie, tânăra a divorțat anul trecut de soțul ei, care se ocupa de afaceri imobiliare. În prezent, și fostul ei partener și-a refăcut viața sentimentală.
Deși este originară din Târgu-Jiu, Ada locuiește în București de mai mult timp, unde și-a deschis propriul salon de înfrumusețare și aplică gene false. Potrivit Click!.ro, Ada nu stă rău deloc la capitolul finanțe, asta pentru că afacerea pe care o deține este înfloritoare. Tânăra are 29 de ani și nu are copii din căsnicia cu fostul partener.